PSD îl vrea pe George Avram ca viceprimar al Bistriței și pe Alexandru Pugna ca vicepreședinte al Consiliului Județean

Președintele organizației județene a Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat astăzi că formațiunea politică pe care o conduce este în plin proces de stabilire a candidaților pentru alegerile locale din acest an.

Așteptăm hotărârea Guvernului pentru a vedea când vor avea loc alegerile, pe 3 sau pe 10 iunie. Acum însă, noi suntem în proces de a ne stabili candidații pentru aceste alegeri. Dacă la Primăria Bistrița va candida actualul primar Ovidiu Crețu, iar la Consiliul Județean  Bistrița-Năsăud voi candida eu, acum urmează să stabilim și cine vor fi candidații pentru funcțiile de viceprimar și vicepreședinte al CJ BN. Ca viceprimar cred că vom merge tot cu George Avram, iar pentru funcția de vicepreședinte al CJ BN l-am propus pe Alexandru Pugna” a precizat Moldovan.

În ceea ce privește candidații pentru fotoliile de consilieri județeni, Radu Moldovan mai spune că aceștia vor candida pe districte și, în urma rezultatelor de acolo se va stabili cine va intra în CJ BN și cine nu.Există la nivelul județului 20 de districte, cu 20 de candidați pentru fotoliile de consilieri județeni, printre aceștia regăsindu-se și o parte din actualii consilieri precum Daniel Suciu, Iulia Cupșa, Arpad Szanto, dar și nume noi, printre care chiar și actualul primar din comuna Leșu, Nicolae Lupșan, care a decis că nu mai vrea să candideze pentru un nou mandat de primar.

Join the Conversation

1 Comment

  1. Precizarea trebuia facuta de Cretu nu de R Moldovan,exista totusi unele variante de explicatie:1)Seful i-a luat-o inainte lui Cretu pentru ai impune acest lucru intr-un mod”delicat”.2)Cretu nu a vrut sa faca aceasta precizare stiind faptul ca avram se ocupa de lucrurile mai putin “ortodoxe”,Avram este cel care a inchiriat utilajele de la Mures pentru dezapeziri,el este cel care rezolva pb importante cu IMOBIL DAN firma de casa a cestei legislaturi,cu URSA la fel si mai ales el este cel care are in subordine echipa care confirma lucrarile pt URBANA,pavajul cu 1500 mp fara TVA la Comlorela,activitatea DSP-ULUI condus de celebrul Cretiu,sere parcari,sialtele.Apropo imi amintesc ca RUSU ANDREI,vicele liberal vroia sa externalizeze activitatea lui Cretiu dar se pare ca s-a razgindit,oare de ce?A primit in schimb ‘DREPTUL DE A GESTIONA CUTIILE LOCUIBILE?Oare pe cind cineva va verifica cit s-a pavat si cit s-a decontat?Au fost lucrari ascunse si s-a platit mai mult de 1500 pe mp sau nu ?

Leave a comment