21/09/2017

FOTO: La evenimentul organizat de Doris Moldovan, sala Centrului Cultural Municipal a devenit neîncăpătoare

“Femeia europeană, femeia bistriţeană” eveniment organizat de această dată de Fundaţia Doris condusă de fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, a reuşit să îi mobilizeze pe bistriţeni.

Peste 500 de oameni sunt prezenţi la această oră în sala de spectacole a Centrului cultural Municipal “George Coşbuc” din Bistriţa, locaţia devenind neîncăpătoare.

Deşi stau înghesuiţi, bistriţenii şi în special doamnele şi domnişoarele au preferat totuşi să ia parte la acest eveniment în cadrul căruia au fost premiate 10 femei de succes şi puternice din judeţul nostru.

Fundaţia Doris le-a premiat pe Camelia Toma (regizor trupa de teatru a Colegiului Naţional Andrei Mureşanu), Mariana Panţiru (irector artistic al Şcolii de dans BN Ritm), Lena Cosma (singurul medic chirurg din Bistriţa), Bianca Dolha (directorul Centrului “Lacrima” din Năsăud), Mica Oprea (inspector guvernamental), Maria Timariu ()director Spitalul orăşenesc Beclean, Livia Moldovan (preşedintele Asociaţiei “Clubul Amazoanelor Bistriţene”), Ana Dragu (director al Centrului de referinţă şi resurse în autism „Micul prinţ”), Daniela Simion (membru al Ansamblului Flori Dumitrene) şi Doina Monda (preşedintele Asociației AFI ProFamilia Bistrița).

Acestea sunt cele zece femei care au reuşit prin forţă şi prin muncă să realizeze lucruri măreţe şi care astăzi au primit răsplata pentru eforturile lor.

Evenimentul a fost prezentat de Doris Moldovan şi de cunoscutul interpret Ovidiu Komornyic, iar la finele premierii, bistriţenii au putut să ia parte la un recital de excepţie susţinut chiar de Ovidiu Komornyik şi Angela Similea.

Ediţia din acest an a evenimentului “Femeia europeană, femeia bistriţeană” s-a aflat la cea de-a V-a ediţie.

Mai multe fotografii de la eveniment găsiţi pe pagina noastră de facebook.

Comentarii

  1. Nelu_porumbarul spune:

    E o proasta si o curva ! Stiu ce zic ! A fost sotia fratelui meu ! Asa ca nu mai laudati CURVELE

  2. Dan_vutu spune:

    este sotia mea si avem 2 copii ! dar ma inseala ! de asta e o proasta si curva sotia mea