26/09/2017

Primarul Ovidiu Creţu îi îndeamnă pe bistriţeni să adune PET-uri pentru ca Bistriţa să câştige titlul de “Capitala Earth Hour”

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a organizat astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia a ţinut să vorbească despre competiţia Earth Hour şi despre faptul că Bistriţa se numără printre cele trei oraşe care se luptă să obţină titlul de “Capitala Earth Hour”.

Earth Hour (Ora Pământului) este cea mai mare manifestare de mediu din istorie, care a început în 2007 şi în toţi aceşti ani a continuat tradiţia deja binecunoscută a stingerii luminilor în mod simbolic. În acest an, Earth Hour a venit şi cu o provocare pentru oraşele participante, aceea de a obţine titlul de “Capitala Earth Hour”.

20 de oraşe din România s-au înscris în această competiţie, iar în urma jurizării trei idntre ele au ajuns în finală. Este vorba despre Iaşi, Timişoara şi Bistriţa.

Acum, Bistriţa se luptă cu Timişoara şi Iaşi pentru acest titlu. Câştogătoarea va fi stabilită vineri, 1 martie, când, va avea loc o acţiune de colectare de PET-uri în toate cele trei oraşe, acţiune transmisă live de un post naţional de televiziune.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat astăzi că îşi doreşte ca oraşul nostru să câştige acest titlu, motiv pentru care cere ajutorul bistriţenilor, pe care îi îndeamnă să adune PET-uri pe care să le ducă vineri, între orele 8:00 – 16:00 pe pietonalul Liviu Rebreanu, acolo unde va fi amenajat un punct de colectare.

Toate PET-urile care vor fi adunate vor fi cuantificate, iar oraşul care va reuşi să adune cât mai multe PET-uri va câştiga. Ovidiu Creţu speră că la Bistriţa să se adune între 500 şi 1.000 de saci cu PET-uri.

Oraşul care va obţine titlul de “Capitala Earth Hour” va găzdui în mod simbolic acest eveniment, programat pentru data de 31 martie.

Bistriţa participă la această campanie de 4 ani.