Trei copii, suspectați că au furat doi câini de rasă

Trei copii de 10, 12 și, respectiv, 15 ani sunt suspectați de polițiștii bistrițeni că au furat în luna februarie doi câini de rasă de talie mare de pe raza municipiului Bistrița, potrivit buletinului de presă remis luni de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.

Cei trei copii, dintre care doi sunt frați, sunt suspectați că în zilele de 27 și 28 februarie au furat un ciobănesc carpatin și un rottweiler din curțile a două case situate la periferia municipiului Bistrița.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a precizat pentru AGERPRES că minorii au ținut până acum câinii într-o casă aflată în construcție din zona Zăvoaie.

Câinii au fost recuperați și returnați proprietarilor, prejudiciul fiind estimat la 1.600 de lei.

Fiind minori, copiii nu pot fi trași la răspundere penală pentru furt, însă părinții vor răspunde pentru faptele fiilor lor. AGERPRES

Sursa foto: www.pozecaini.com

Leave a comment