Muzeul Județean Bistrița-Năsăud lansează un nou număr din “Revista Bistriței”

Mâine, începând cu ora 1300, la Muzeul Județean Bistrița va avea loc  lansarea celui ce-al XXV-lea număr din anuarul REVISTA BISTRIÅ¢EI.

Volumul, cu un număr de 360 pagini, cuprinde 26 de studii și contribuții referitoare la istoria regiunii dar și abordări privind teme de interes mai larg de istorie națională.

Între autorii prezenți se remarcă seniori ai istoriografiei naționale precum acad. Dumitru Protase, prof. univ. Nicolae Gudea, dr. Carol Kacso, prof. univ. Valentin Vasiliev, arh. Ștefan Popescu-Dolj sau tineri cercetători precum Cristian Găzdac, Paul Pupeză, Radu Zăgreanu, Claudia Sabău, George Marinescu. De remarcat contribuțiile dr. Mihai Rotea, Vasile Mărculeț, Günter Klein, Adrian Onofreiu, Iosif Uilăcan.

Dr. Corneliu Gaiu spune că “descoperirile arheologice de la Ilișua sunt tratate într-un număr de trei studii vizând o nouă așezare de epoca bronzului, circulația monetară în castrul roman Arcobadara, activitatea meșterilor bronzieri. Istoria Bistriței face obiectul unor contribuții privind presa săsească la sfârșitul secolului XIX, istoria gimnaziului evanghelic, contribuții monografice etc“.

Leave a comment