UPDATE: FOTO: 10,3 milioane de lei de la Ministerul Mediului și Pădurilor pentru comunele Nușeni și Lechința

Ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, aflat astăzi într-o vizită la Bistrița a declarat că în curând în comunele Lechința și Nușeni vor sosi bani pentru derularea proiectelor privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare.

“10,3 milioane de lei vor primi împreună comunele Lechința și Nușeni de la Fondul pentru Mediu. În privința acestui gen de proiecte, în total au fost depuse 900, dar dintre acestea puțin peste 200 au putut obține finanțare, printre ele numărându-se și Nușeni și Lechința” spune ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Borbely mai completează că “în Bistrița-Năsăud sunt trei primării care au câștigat proiecte pe alimentarea cu apă și canalizare. Este vorba așadar de Nușeni și Lechința pentru care se semnează astăzi contracetele. La Nușeni vor ajunge 8,8 milioane de lei, iar la Lechința alte 1,4 milioane de lei. Cea de-a treia primărie este Șieu Măgheruș, care însă nua  predat proiectul tehnic, motiv pentru care nu putem semna astăzi contractul de finanțare”.

Astfel, ministrul Laszlo Borbely a semnat cele douăp contracte de finanțare pentru primăriile Nușeni și Lechița.

Acesta a mai completat că proiectul Casa Verde – energie regenerabilă și panouri solare a fost implementat pentru persoane fizice în anul 2010, deși nu foartă multă lume îi dădea șpanse că va funcționa. Acum însă, la nivel național, 43.000 de familii beneficiază de acest program.

Leave a comment