Angajații Teraplast, instruiți pe bani europeni

Compania Teraplast, furnizor de solutii si sisteme in domeniul instalatiilor si constructiilor din Romania, a finalizat implementarea ultimului proiect, din cele trei programe de instruire a propriilor angajati, cofinantate din Fondul Social European, prin Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeste in oameni!”.

Proiectul „Management performant, cale sigura pentru succesul companiei!”, a carui implementare a demarat in august 2010, a continuat instruirea personalului companiei prin cursuri de perfectionare/specializare, adresate angajatilor din middle si top management.

Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea culturii performantei, prin implementarea unui sistem de management orientat inspre imbunatatirea continua a proceselor, in timp ce obiectivul specific al proiectului a fost formarea la nivelul companiei a unei echipe de imbunatatire procese.

Teraplast a finalizat anul trecut alte doua proiecte de instruire a propriilor angajati, cofinantate din Fondul Social European. Primul s-a incheiat in aprilie si a vizat instruirea angajatilor din departamentul de vanzari, iar al doilea s-a incheiat in luna mai si a avut ca obiective cresterea gradului de informare al angajatilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca si imbunatatirea sigurantei la locul de munca, prin cunoasterea riscurilor si a masurilor de prevenire.

Stefan D. Bucataru, director general Teraplast:In cadrul celor trei proiecte mai mult de 300 de angajati ai Teraplast au beneficiat de peste 700 de ore de training. Aceste programe, derulate din fonduri europene, au venit in completarea programelor interne de instruire, oferindu-le angajatilor oportunitatea de a se dezvolta si de a deveni specialisti pe anumite segmente. Ei vor putea astfel sa contribuie la realizarea obiectivelor de performanta ale companiei.”

Valoarea totala eligibila a celor trei proiecte, cofinantate din Fondul Social European, prin Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeste in oameni!” este de peste 1,6 milioane de lei, din care suma nerambursabila este de 1,17 milioane lei.

Join the Conversation

2 Comments

  1. Cititi  titlul  de  mai sus : ” Teraplast a incheiat anul 2011 cu o pierdere de 9,5 milioane lei ” . Astea da obiective de performanta Bucatarule .

    1. Lasa-i Adi !!!  Articolul asta este o incercare  de a  mai salva ceva din TRP.  am si eu o groaza de actiuni la ei . [sint pe minus]  ma gindesc sa ies .  

Leave a comment