Viorel Cotuțiu (PRM BN): Cetățenii din Livezile încep să se înscrie în partidul nostru!

Președintele organizației județene a Partidului România Mare Bistrița-Năsăud, Viorel Cotuțiu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă că tot mai multă lume începe să vină spre partidul pe care îl conduce.

Acesta a precizat că are cel puțin 250 de semnături de la localnicii din Livezile și, mai există și alții care vor să se înscrie în PRM BN. Toate aceste adeziuni au fost primite într-o săptămână. În total, la nivel de județ, PRM BN are circa 2.300 de adeziuni.

Partidul România Mare Bistrița-Năsăud a început să își lanseze deja candidații pentru alegrile locale care vor avea loc în luna iunie a acestui an.

Pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a intrat în cursă Gheorghe Pop, în vreme ce pentru fotoliul de primar al Bistriței candidează Ioan Tiberiu Negreanu.

Din punct de vedere al alegrilor locale, PRM BN crede că stă din ce în ce mai bine. “Avem candidați pregătiți să intre în lupta care se anunță a fi mizerabilă. Din informațiile noastre se vorbește de 1 sau 3 milioane de lei (n.r. – lei vechi), bani cu destinația de mită electorală” a precizat Cotuțiu.

PRM BN are 15 candidați pentru fotoliile de primari până acum, aceștia fiind desemnați deja și, Viorel Cotuțiu mai spune că mai există 10 localități în care urmează să se stabilească dacă vor exista candidați pentru funcțiile de primar sau nu.

Leave a comment