30/04/2017

Muzicienii de la “Tudor Jarda”, din nou în elita olimpicilor naţionali

Rezultate excepţionale au obţinut din nou, elevii Liceului de Muzică “Tudor Jarda” din Bistriţa care au concurat alături de cei mai buni colegi ai lor, de la liceele şi şcolile de muzică din ţară, în cadrul Olimpiadei naţionale de interpretare instrumentală, pentru elevii claselor III-VIII, ce a avut loc la Ploieşti, în perioada 5-7 aprilie 2012, respectiv la Olimpiada naţională de intepretare instrumentală, vocală şi studii teoretice, desfăşurată la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti în perioada 2-5 aprilie 2012, pentru elevii claselor liceale.

Merită  felicitări şi aprecieri deosebite pentru rezultatele lor, elevii muzicieni bistriţeni care s-au întors acasă cu premii şi menţiuni, precum şi profesorii care i-au pregătit pentru excelenţă:

1. Bungărdean Dan, clasa  a III-a, Premiul III – Vioară,

prof. Adriana Pop, prof. coprepetitor Bianca Truţ,

2. Vandici Daria, clasa  a VIII-a, Menţiune – Vioară,

prof. Adriana Pop, prof. coprepetitor Bianca Truţ,

3. Bozbiciu Claudiu, clasa a VI-a, Premiul special, Clarinet,

prof. Gheorghe Cozma, prof. coprepetitor Bianca Truţ,

4. Boncea Rareş, clasa a XII –a , Premiul III, Chitară clasică,

prof. Valentin Pop.

Tinerii muzicieni bistriteni, au reprezentat cu cinste comunitatea bistriţeană în ultimi ani, aceştia evidenţiindu-se la concursurile şi olimpiadele şcolare organizate de Ministerul educaţiei, şi nu numai.

Rezultatele lor excepţionale, într-o abordare diversă a interpretării şi stilurilor  muzicale: muzică corală, studii teoretice, canto clasic, muzică tradiţională, interpretare instrumentală (pian, vioară, chitară, contrabas, clarinet, flaut), sunt dovada a unei oferte educaţionale bogate a liceului bistriţean, adaptată cerinţelor societăţii şi calităţii actului educaţional, a muncii susţinute a elevilor şi cadrelor didactice care  trudesc aici şi nu în ultimul rând a unei relaţii de încredere, respect şi susţinere reciprocă în cadrul comunităţii şcolare, între cadre didactice, elevi şi părinţi, susţinere fără de care actul educativ, rezultatele acestuia şi satisfacţia beneficiarilor direcţi ar fi de neconceput.

Comentarii

  1. Alba ca zapada spune:

    CE PACAT CA PRIMARUL SI CONSILIUL LOCAL CHELTUIE BANII PUBLICI PE PROSTII IN LOC SA LE OFERE ELEVILOR DE LA LICEUL DE MUZICA UN SEDIU!
    DIN LUNA  IULIE  2012  PRIMARIA TREBUIE  SE PREDEA SEDIUL ACTUAL AL LICEULUI DE MUZICA TUDOR JARDA  PROPRIETARULUI DE DREPT CARE L-A REVENDICAT DIN 2007!
    CATA NESIMTIRE  DOMNULE PRIMAR!
    VA VENI VREMEA CAND VEI DA SOCOTEALA PENTRU TOATE PROSTIILE PE CARE LE-AI FACUT….CASA DE CULTURA SA AJUNGA UN CORT IN CENTRUL ORASULUI!
    RUSINE!
    IAR CASA DE CULTURA A ” SINDICATELOR” DIN STR.EMINESCU  SA AJUNGA O RUINA,  NEBAGATA DE NIMENI IN SEAMA !
    OARE CAND BISTRITA VA AVEA O CLADIRE  IN CARE SA FIE UN TEATRU MUNICIPAL ?