Averse de ploaie și descărcări electrice în aproape toată țara, în următoarele două zile

Vremea va fi instabilă marți, cu cerul mai mult noros și îndeosebi în cursul zilei vor fi averse însoțite de descărcări electrice în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp și vor fi condiții de grindină. Pe crestele montane vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, potrivit Administrației Naționale a Meteorologiei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și la munte. Temperaturile maxime, în ușoară scădere față de intervalul precedent, vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 12 grade.

Miercuri, vremea se menține în general instabilă și se va răci ușor. În sudul, centrul și estul țării cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat.

În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade, iar cele minime între 2 și 10 grade.

La București, vremea va fi instabilă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va fi între 18 și 19 grade, iar cea minimă între 8 și 10 grade.

Sursa: www.mediafax.ro

Leave a comment