Circa 35 de angajatori oferă până acum peste 200 de locuri de muncă la bursa care va avea loc vineri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud organizează la finele acestei săptămâni o nouă bursă a locurilor de muncă dedicată persoanelor aflate în căutarea unui job.

Până joi, angajatorii care caută forță de muncă au posibilitatea să se înscrie în vederea participării la bursă și să vină cu locuri de muncă pentru șomeri și nu numai.

Adina Butuză, purtătorul de cuvânt al AJOFM BN, a declarat că până astăzi, circa 35 de angajatori au anunțat că vor participa la bursă și orefă nu mai puțin de 200de locuri de muncă. Cei care nu s-au înscris încă mai au timp să o facă până joi.

Bursa se va desfășura vineri, 27 aprilie, cu începere de la ora 10:00, la Colegiul Tehnic Infoel.

Bistrițenii trebuie să știe că există posturi vacante atât pentru cei cu studii medii, cât și pentru cei cu studii superioare. Domeniile în care există locuri de muncă disponibile sunt construcțiile, masele plastice și chiar industria hotelieră. Se mai caută ingineri și consultanți juridici. Oferta va fi bogată, astfel că, angajatorii speră să găsească persoane pe care să le angajeze.

Leave a comment