Castelul “Lázár Imre” din Sărata, construit în 1835, vândut unor investitori italieni

Castelul “Lázár Imre” din Sărata (Bistrița-Năsăud), construit în 1835, a fost vândut unor investitori italieni de cei patru moștenitori ai familiei nobiliare maghiare, care au reușit să facă tranzacția după mai mulți ani în care au anunțat în țară și în străinătate că sunt dispuși să îl vândă.

Unul dintre moștenitori, juristul Liviu Teofil Someșan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că imobilul cu 26 de camere, întins pe 1.400 de metri pătrați, a fost evaluat inițial la un milion de euro, dar s-a vândut cu mult mai puțin, un preț de criză, pe care nu a dorit să îl dea publicității, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Investitorii italieni au venit, l-au văzut, am căzut de acord asupra prețului. Acum mai avem de perfectat actele la notar și clădirea va fi a lor. Nu au dorit să spună ce vor face cu ea”, a declarat el.

Castelul “Lázár Imre” este amplasat într-un parc din centrul satului Sărata, localitate care aparține administrativ de orașul Bistrița, și a fost denumit după numele ultimului proprietar, nobil care a stat în castel între 1890 și 1904. Castelul are 26 de camere, iar în jurul clădirii sunt peste două hectare de teren. A fost construit în 1835 și a aparținut mai întâi unor nobili maghiari, Sombory Ianos și Tholdy Rozalia.

Întrucât cei doi nu au avut copii, i-au lăsat întreaga avere nepoatei lor, contesa Sombory Irma, fiica fratelui lui Ianos. Aceasta s-a căsătorit în 1869 cu Lázár Imre, fiul contelui din Lazarea. Castelul a fost folosit ca reședință de vară, iarna familia Lázár obișnuind să stea la Cluj-Napoca.

După moartea celor doi, castelul a rămas în posesia unei fiice adoptive, Ferrari Sofia Maria, căsătorită Wass. Moștenitorii ei, Wass Gheorghe și Iudita, au murit în 2005, respectiv 2006, înainte să intre efectiv în posesia imobilului, confiscat de stat în perioada comunismului.

Pe cei doi i-a îngrijit Liviu Teofil Someșan, care s-a și ocupat, în numele familiei, de retrocedarea clădirii și a primit dreptul de a fi unul dintre cei patru moștenitori.

“Nu sunt de viță nobilă, dar întâmplarea a făcut să locuiesc în acest castel. Sunt unul dintre cei care au avut șansa să fie alături de ultimii moștenitori din partea familiei nobiliare, respectiv Wass Gheorghe și Wass Iudita, și, datorită acestui fapt, s-a întâmplat să locuiesc aici din 2002, fiindcă m-am mutat să fiu mai aproape de ei, în primul rând, ca să am grijă de ei, dar și pentru a avea grijă de castel pentru că, altfel, probabil ar fi ajuns la fel ca și celelalte castele din județ care au devenit ruine”, a relatat Liviu Teofil Someșan.

Ca și ultim locatar al castelului, care a fost devastat de ruși, care au ars cărțile și mobila, Someșan a făcut multe investiții, a introdus apă, a racordat clădirea la canalizare în așa fel încât, împreună cu familia, să poată avea condiții minime de trai în cinci camere pe care le-au ocupat.

“Nu am putut mobila nimic cu ce a fost. Din păcate, din tot ce a fost cândva la Sărata, mobilier, cărți, tablouri, nu a mai rămas nimic. În perioada în care au venit rușii, castelul a fost vandalizat, s-a scos tot mobilierul și, cu regret trebuie să spun, s-au scos afară și au fost aprinse cărțile care compuneau biblioteca castelului, într-un număr imens și de o valoare inestimabilă. După spusele bătrânilor, focul a ars câteva luni. Mii de cărți erau aici, fiindcă nobilii care locuiau aici erau rude prin alianță și cu cel de la Arcalia, și cu cel din Beclean și era parcă un fel de concurs în a-și amenaja spațiul cât mai frumos, a avea valori în ceea ce privește cartea. Pot să vă spun că, în spate, era un parc amenajat cu rondouri, statui, arbori rari, aduși din toată lumea, ca și la Arcalia””, a declarat el.

În perioada comunismului, când clădirea a fost, pe rând, școală și tabără pentru elevi, parcul din spate a fost distrus și nu au mai rămas decât copacii din față.

“Odinioară, la Castelul Sărata era o sală de recepție în care se organizau, periodic, baluri, doamnele aveau un salon roșu în care se servea cafea, ceai și lichior, iar domnii aveau o sală specială unde jucau poker și fumau pipe. Era un dulap în care se găseau tot felul de pipe, de toate mărimile, și tot felul de tutunuri pentru pipe. După ce în România au ajuns la putere comuniștii, clădirea a fost folosită la început de CFR, care a cazat în castel muncitorii care lucrau la calea ferată. Apoi, a fost utilizată ca tabără pentru copiii angajaților CFR. Ulterior, clădirea a fost școală. În 1982 a fost dată taberelor școlare. Tot atunci au fost ridicate 45 de căsuțe, capacitatea de cazare fiind de 200 de locuri pe serie”, a explicat el.

Moștenitorii familiei Wass l-au mandatat, după Revoluție, pe Liviu Teofil Someșan să se ocupe de rebodândirea clădirii.

“Am folosit prevederile Legii 10, dar procedura a fost extrem de anevoioasă. Abia în 2006, Autoritatea Națională a Taberelor Școlare a emis ordinul de retrocedare”, a declarat el.

Someșan a explicat că, în total, sunt patru moștenitori ai acestui castel – două persoane locuiesc în Ungaria și Gheorghe Ștefan Wass, la Bistrița, cu toții căzând de acord asupra vânzării castelului.

“Intenția noastră a fost să îl vindem pentru că e greu de întreținut. Ca să-i redai frumusețea de odinioară ar fi o investiție extraordinar de mare. Pentru a-i da altă întrebuințare, gen comercial, nu merită, fiindcă ar fi păcat. Probabil că autoritățile locale ar fi trebuit de mult să se gândească și să-l ia în subordinea lor ca să facă aici un centru cultural pentru că e păcat să rămână orașul fără el. Sigur că această clădire se va vinde și probabil altcineva va face cu ea ce va dori”, a spus el.

După anunțuri date în țară și străinătate, câțiva investitori italieni au venit cu o ofertă acceptată de toți cei patru moștenitori.

“Nu știu ce intenții au viitorii proprietari. Probabil vor să își facă aici o locuință. Depinde de cât vor să investească în ea. Valoarea reală a acestei clădiri a fost acum patru-cinci ani, când a fost cotată la un milion de euro. Valoarea de azi e foarte, foarte mică, un preț de criză pe care îl acceptăm”, a declarat Teofil Liviu Someșan.

Contactat în legătură cu acest subiect, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național, Alexandru Uiuiu, a declarat că regretă faptul că autoritățile nu au cumpărat acest castel.

“Regret faptul că nu s-a găsit nicio variantă prin care castelul să intre în proprietatea statului. Totuși, sper că noii proprietari vor avea disponibilitatea să încheie parteneriate cu Ministerul Culturii și să colaborăm pentru salvarea patrimoniului”, a declarat Uiuiu.

Satul Sărata se află la mai puțin de zece kilometri de Bistrița, la confluența râurilor Șieu și Bistrița, într-o zonă cu salinitate ridicată în care poate fi dezvoltată cu succes o afacere în turism.

Sursa foto: www.mediafax.ro

Leave a comment