Cum se aleg florile în buchetul de mireasă?

Ziua nunții este cea mai importantă zi din viața unei femei, așa ca nu trebuie să-ți scape niciun detaliu legat de alegerea florilor din buchetul de mireasă. Astfel m-am gândit sa-ti povestesc puțin despre florile pe care viitoarele mirese le aleg cel mai des în buchetul lor de nuntă.

Prezența florilor ca accesoriu obligatoriu în planul de nuntă al oricărei mirese nu a avut întotdeauna aceeași semnificație. Dacă în trecut miresele purtau pe cap cunune de plante aromatice și medicinale sau flori de câmp cu semnificații ce duc spre ideea de fertilitate, astăzi viitoarele mirese nu concep a se lipsi de existența mănunchiului bogat de flori în ziua nunții.

Istoria buhetului de mireasă pornește de undeva din Grecia și Roma Antică, timp în care buchetul de mireasă avea ca rol alungarea spiritelor și a oricăror influențe negative asupra fertilității femeii care îl purta. Plantele făceau astfel legătura cu pământul, materia în care sămânța era fertilizată generând apariția noii vieți. Astfel, în acele vremuri mirelse purtau o ghirlandă pe păr ce conținea obligatoriu plante puternic mirositoare, un bun exemplu fiind mărarul pe care mai apoi mireasa împreună cu mirele și invitații îl consumau în timpul recepției, considerându-se că mărarul creștea apetitul sexual.

De la jumătatea secolului XIX, odată cu nunta Reginei Victoria și a Prințului Albert buchetul s-a transformat radical devenind pentru prima data așa cum apare în vremurile noastre. Florile reginei erau mici formând un buchet mic ce putea fi ținut cu ușurință într-o singură mână, fără a se omite însă importanța și semnificația florii, astfel că regina a purtat în buchet tot  plante cu importante semnificații legate de fertilitate-gălbenele. La începutul sec. XX a apărut un alt gen de buchet, mare și elaborat conținând panglici și funde atât de mari încât atingeau pământul.

Semnificația florilor din buchetul de mireasă a atras mereu atenția mireselor din întreaga lume. Astfel, trandafirii, printre cele mai utilizate flori în buchetele de mireasă, sunt aleși în funcție de culoare, formă sau mărime. Fie că este roșu, simbolizând dragotea, alb sau crem, trandafirul este cea mai vache floare ornamentală a cărei legendă se leagă de cea a zeiței Venus, zeița dragostei alături de care a apărut din aceeași spumă albă a mării din care a luat ființă zeița.

O altă floare des utilizată în buchetele de mireasă-cala, simbol al eleganței feminine recunoscute și ca „flori regale”. Luate pe culori, calele au urmnătoarele semnificații: cala albă-puritate, cala galbenă-mândrie, cala roz-gingășie, cala mov-perfecțiune și frumusețe, cala vișinie-frumusețe magnifică.

Crinul-ieșirea din anonimat, reprezintă o alternativă îndrăzneață regăsită cel mai ades în buchetele în formă de cascadă unde încununează simbolistica speranței, a purității și a triumfului.

Împreună cu trandafirul și laurul era utilizat de greci și romani pentru încununarea frunților învingătorilor iar mai târziu, în Franța a devenit floarea regalității. Căutarea buchetului de mireasă ar trebui să înceapă cu câteva luni înainte de nuntă. La Florăria Coralia din Bistrița un buchet mai elaborat, din flori unice cum ar fi orhideea exotică se comandă cu cel puțin o săptămână înainte.

Dacă optezi pentru o cromatică rece poți combina verde cu purpuriu utilizând frunze de iasomie, boboc de crin japonez, lisianthus, hortensie și urzică ornamentală. Pentru un efect neconvențional combină nuanțe dramatice, spre exemplu alb-albastru cobalt sau negru-iasomie de Madagascar, hortensie și frezie. Culorile calde se pot asocia cu nuanțe mai reci din aceeași gamă, exemplu roșu-roși de Burgundia-lalele Gusto (cu petale zimțate), lalele roșii, dalii,ranuculus, urzică ornamentală.

Florăria Coralia din Bistrița vă poate oferi și alte sfaturi legate de alegerea florilor pentru buchetul de mireasă putând studia modelele existente în catalogul nostru. Vă așteptăm în Bistrița, strada Sucevei nr.4!

Drd. Mariana Irimia-Florăria Coralia

Leave a comment