FOTO: Îmbulzeală la bursa locurilor de muncă – circa o mie de bistrițeni vor să se angajeze

În această dimineață, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a dat startul unei noi ediții a bursei generale a locurilor de muncă.

Evenimentul este organizat în incinta cantinei Colegiului Tehnic Infoel, locație care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei aproape o mie de bistrițeni care au venit să studieze ofertele în speranța că își vor găsi un loc de muncă.

Îmbulzeala este la ea acasă, bistrițenii trec pe la fiecare stand al angajatorilor pentru a afla cerințele acestora pentru posturile vacante.

AJOFM BN spune că la dispoziția  bistrițenilor au fost puse aproximativ 450 de locuri de muncă. Însă, deși aproximativ 80 de angajatori și-au anunțat prezența la bursă, pe ultima sută de metri o parte dintre ei s-au răzgândit și nu au mai participat.

Cu toate acestea, bistrițenii studiază totuși ofertele pe care le au la dispoziție, în speranța că vor putea să își găsească un job.

Sunt oferite locuri de muncă atât pentru cei cu studii medii, cât și pentru cei cu studii superioare.

Leave a comment