I-au dat cu o sticlă în cap după ce au ieșit de la discotecă

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a fost sesizat la finele acestei săptămâni despre faptul că în fața discotecii din Spermezeu a avut loc o altercație între mai mulți tineri, în urma căreia unul dintre ei a suferit leziuni corporale.

La fața locului s-a constatat că în apropierea căminului cultural din Spermezeu, unde era organizată o discotecă, un grup de tineri din Căianu Mare, care plecau spre casă, l-au agresat fizic pe A. G. de 17 ani din Maieru, unul dintre ei lovindu-l cu o sticlă în zona capului.

Victima a fost transportată la spital  pentru investigații, starea ei fiind stabilă și în afara oricărui pericol.

În urma cercetărilor au fost identificați tinerii ca fiind Å¢. George de 24 ani, R. Lucian de 19 ani, Å¢. Matei de 20 ani, toți din Căianu Mare.

Cercetările continuă de Secția 5 Poliție Petru Rareș.

Sursa foto: www.pandurul.ro

Leave a comment