Rețete medicale în format electronic, în curând și la Bistrița

Bistrițeni pregătiți-vă de schimbări! De la 1 iulie vor intra în vigoare rețetele electronice. Adică, medicii vor prescrie medicamentele unui pacient, direct, prin intermediul unui program informatic pe care îl vor putea accesa și farmaciștii.

Aceștia din urmă, vor elibera medicamentele pe baza CNP-ului fiecăruia dintre noi. Mai mult, din august vor apărea și primele carduri de sănătate.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, în acest fel sistemul va fi unul transparent, iar risipa va fi eliminată. Chiar dacă ne mutăm în mediul online, reprezentanții autorităților susțin că pentru început vor circula în paralel și rețetele clasice, însă de anul viitor acestea vor dispărea. Prin urmare, după consult, medicul va accesa un soft în care va introduce medicamentele și dozele pe care trebuie să le ia bolnavul.

Pacientul va primi o hârtie, respectiv o prescripție electronică cu care se va prezenta la farmacie. Acolo, farmacistul va scana hârtia și în baza codului numeric personal scris pe prescripție va elibera medicamentele. Chiar dacă în țară există medici mai pesimiști care se tem de faptul că sistemul va fi suprasolicitat, lucru care va duce la blocaje și prin urmare la neputința farmaciștilor de a elibera medicamentele, la nivelul județului nostru  autoritățile ne asigură că nu vor exista probleme, asta cu atât mai mult cu cât medicii au participat la sesiuni speciale de pregătire în acest sens.

Programul este de asemenea ușor de utilizat, iar doctorii au fost deja pregătiți. Prescripția online va deveni obligatorie din 2013, iar medicii care nu o vor folosi vor risca să fie sancționați, adică vor putea fi obligați să achite contravaloarea medicamentelor prescrise, dacă îi vor da bolnavului rețeta clasică. Trebuie menționat faptul că, din luna august vor apărea și primle carduri de sănătate. Potrivit reprezentanților DSP BN, aparatura a fost deja asigurată, iar farmaciile bistrițene au deja în dotare cititoarele de carduri necesare.

Sursa foto: www.cvlpress.ro

Leave a comment