26/09/2017

PUTEREA. Alegeri locale 2012: Sondaje: la Bistrița-Năsăud câștigă și PDL, și USL

La Bistrița-Năsăud este fieful lui Ioan Oltean, unul dintre cei mai vizibili oameni politici ai momentului. Declarațiile sale, nu de puține ori, au stârnit valuri mari în presă și lungi polemici cu adversarii politici. Partidul său a condus ani de zile destinele județului Bistrița-Năsăud, dar și pe ale municipiului Bistrița. Doar din 2008 a reușit PSD să le ia primăria orașului.

Cum ne așteptam, nici în privința alegerilor locale de peste două săptămâni nu se dezminte. Încă din martie, organizația județeană pe care o conduce a anunțat că nu va face nici un fel de alianță la nivel local și candidații săi merg în alegeri sub sigla și culoarea PDL.

 

Dar apele nu au fost așa de line pentru PDL în județul lui Oltean. Principalele funcții erau împărțite. Primăria reședinței de județeste a PSD, iar președinția Consiliului Județean este a PDL. Însă președintele Liviu Rusu a fost arestat prin aprilie, acuzat de luare de mită și fals în declarații.  A fost eliberat după 24 de ore și acum este judecat în libertate.

 

Oltean e optimist în privința alegerilor locale. PDL era dat drept câștigător la Consiliul Județean, într-un sondaj publicat pe 31 martie de agenția lui Vasile Dâncu. Același rezultat era dat și de alte sondaje, ultimul de acum o săptămână, care în plus l-a dat drept învingător la președinția CJ Bistrița-Năsăud pe candidatul PDL, Vasile Borș, cu ceva peste 40%.

 

Iată că USL a comandat propriul sondaj, în care iese câștigător candidatul său, Radu Moldovan, cu foarte puțin sub 57%, cam la fel și partidul.

 

Sondajul USL arată că PDL va lua numai 20% din consilieri, atât la județ, cât și la municipiul Bistrița.

 

Borș, primar de comună, candidat la județ

 

Din partea PDL, la președinția CJ Bistrița-Năsăud candidează “cel mai gospodar primar din județ”, cum îl prezintă democrat-liberalii. Este vorba despre actualul primar al comunei Maier, Vasile Borș. Acesta este de opt ani primar și este foarte apreciat în comuna sa.

 

Omcu frica lui Dumnezeu, primarul Borșeste lăudat pentru ce a făcut în localitatea de care s-a ocupat. Un sondaj făcut la Maier a arătat că 94% dintre locuitori l-ar vota din nou ca primar, deoarece a executat proiecte în valoare de peste 25 de milioane de euro. Nu are anchete și scandaluri în spate.

 

Vasile Borș(47 de ani) este căsătorit și are doi copii. A absolvit Facultatea de Teologie la Aradşi are un masterat în teologie ortodoxă. Până în 2004 a lucrat la Arhiepiscopia Vadului și Feleacului, iar din 2004 a fost primar în Maier.

 

Radu Moldovan, șeful PSD, vrea județul

 

Din partea USL candidează la președinția CJ Bstrița-Năsăud șeful PSD din județ, Emil Radu Moldovan. Acesta este deputat din 2004, ales pe listele PSD, iar în 2008, pe lista alianței politice PSD-PC. În politică a intrat în 2000, ca membru al PSDR, în martie, pentru ca în aprilie să fie deja președintele PSDR Bistrița-Năsăud. Partidul său a fost înghițit de PDSR-ul lui Iliescu și Năstase. Lui Moldovan i-au trebuit 6 ani ca să ajungă președintele PSD din județ. Din 2008 este și vicepreședinte al PSD național.

 

Împotriva sa sunt aduse acuze grave care se referă la bani primiți de la compania Metropolis din Bistrița, de la care ar fi luat 150.000 de lei, dar se pare și alte “daruri”, răsplată pentru că parlamentarul a fost “berbecul” cu care compania a deschis ușile spre multe afaceri și spre succesul financiar. Firma Metropolis este aceeași care a operat Bingo Metropolis, deputatul Moldovan fiind foarte vehement la adresa ANAF, când aceasta a retras licența de funcționare a firmei Phoenix Games SRL, care era operatoarea oficială a jocului de la Antena 1.

 

Totodată, o inadvertență din declarațiile sale de avere ar putea să fie semnul unui fals în declarații pe care va trebui să-l lămurească în fața alegătorilor. Este vorba despre un apartament care este dobândit în 1993, dar care, de unde avea doar 60 de metri pătrați, la o o declarație din septembrie 2009 a ajuns să aibă 130 de metri pătrați, păstrând însă anul dobândirii. Moldovan a declarat că a mansardat apartamentul și a cumpărat “uscătorul” de la vecini. Cât despre banii primiți de la Metropolis, deputatul susține că nu a primit un leu. Dimpotrivă, el și-a ridicat o casă unde una dintre firmele care aparțin grupului Metropolis i-a făcut o parte din lucrări, dar pe facturi pe care le-a plătit.

 

La declarația de avere din septembrie 2011 Moldovan figurează cu cinci terenuri în municipiul Bistrița și unul în comuna Bistrița Bârgăului.

 

La case apare o vilă de 450 de metri pătrați construită în 2010, dar și casa de vacanță construită în 2007, de numai 170 de metri pătrați, la Bistrița Bârgăului. Pe lângă apartamentul care și-a dublat suprafața.

 

În fine, Moldovan mai este acuzat că și-a propulsat soția de la nivelul de contabilă la o firmă de împletit coşuri din nuiele, direct inspector la Curtea de Conturi.

 

Radu Moldovan (44 de ani) a urmat Facultatea de Management a Universității “Bogdan Vodă” din Cluj. Când a ajuns șef al PSD Bistrița-Năsăud s-a dus și la Colegiul Național de Apărare și la Academia Națională de Informații, la aceasta din urmă a luat un “master în management educațional în cultura de securitate națională”.

 

Primarul Crețu, laudă prin notificare

 

Actualul primar al Bistriței, Ovidiu Crețu, este considerat, cum altfel, omul lui Moldovan. Și primarul a reușit să stârnească un scandal când, la începutul lunii mai, înainte de începerea campaniei electorale, s-a folosit de notificări de plată către toți cetățenii din municipiu, care, chiar dacă nu aveau nici o sumă restantă, au primit o înștiințare de plată cu suma zero, dar alăturat,  “realizările” lui Crețu. O “abilitate” care în mod normal ar putea să îl coste.

 

Dar Crețu este acuzat și că în cei patru ani de mandat ar fi favorizat doar anumite firme la acordarea contractelor de lucrări publice, licitațiile fiind contestate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

 

Alți contracandidați îl acuză pe Crețu că a semnat contracte în detrimentul primăriei, împotriva hotărârilor Consiliului Local și contrare avizului Comisiei financiare și a Comisiei juridice.

 

Ovidiu Crețu (59 de ani) este căsătorit și are doi copii.  A fost membru în PUNR din 1991 până în 2000, președinte al filialei din Bistrița-Năsăud (din ’93) și vicepreședinte la nivel național (din ’98). Între 1992 şi 1995 a fost consilier județean, apoi între 1995 şi1996 a fost prefect al județului, iar în mandatul 2000-2004, consilier local. A trecut la PSD în 2001.

mai multe puteti citi aici: http://www.puterea.ro/articol/serial_puterea_alegeri_locale_2012_sondaje_la_bistrita_nasaud_castiga_si_ps