24/09/2017

A condus beat şi fără permis, a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei

Poliţiştii bistriţeni au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut pe DN 17, la intrarea în  Crainimăt. În acea zonă, pe marginea drumului, într-un şanţ, se afla un autoturism avariat.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul a fost condus de M. Aurel de 23 ani din Şieu Măgheruş  fără a deţine permis de conducere, pe DN 17, până în zona localității Crainimăt, unde, pe fondul consumului de alcool, a intrat în şanţul de pe marginea drumului. A părăsit locul accidentului fără a anunţa organele de poliţie, care fiind sesizate de un participant la trafic, s-au prezentat la faţa locului, împreună cu un echipaj SMURD, dar nu au găsit decât autoturismul avariat. Tânărul a fost găsit la o rudă, în localitatea Crainimăt.

In cauză se efectuează cercetări privind comiterea infracţiunilor de: conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, cu o alcoolemie peste limita legală (0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi părăsirea locului accidentului.

Cercetările continuă de către Serviciul  Rutier Bistriţa-Năsăud.