MARIANA AVRAM: VICTORIE SAU EȘEC?

Nu mă pretind a fi un fin observator politic, dar am opinie așa cum ar trebui să aibă ,,tot ce mișcă-n țara asta,,….

Alegerile din 10 iunie se apropiau de sfârșit, emoțiile creșteau cu fiecare secundă, simțeam în aer greutatea mizei politice de la Livezile… aveam sincer emoții deoarece de 3 ori am avut  gustul amar al eșecului din prisma cetățeanului care deține o opinie vizavi de opțiunea politică…și trebuie să recunosc că eșecul în alegeri doare,  chiar și pe cel ce este interesat ca votul său să aibă un final fericit, adică să fie dat cu folos….dar de această dată aveam o presimțire…presentimentul că votul meu va fi câștigător era din ce în ce mai acutizat, iar emoțiile îmi gâtuiau din când în când respirația.

Era  ora 21, se încheiase votarea… oare ce se întâmpla­­­­??? aveam starea omului implicat în destinele unei comunități, îmi păsa cu adevărat de ceea ce va urma, mă plimbam de colo, colo și am pornit după ceva timp la primărie, pe măsură ce mă apropiam îmi era tot mai greu să îmi fac loc prin mulțimea gălăgioasă, am ajuns la căminul cultural…. acolo lumea fremăta neliniștită…erau mulți tineri, foarte mulți,acolo am recunoscut pe cei ce au fost alături de Simonca în campanie dar și mulți alții care erau acum curioși de aflarea rezultatului alegerilor de la Livezile, pe fețele lor se putea citi neliniștea și emoția ( pentru unii dintre ei ) primului vot dat.

Lumea aștepta, aproape  toți doreau schimbarea, mai era câte un ,,răspândac,, care asculta vociferările celorlați pentru a se destăinui părții adverse.Totul era stabilit cineva se va bucura de victorie în alegeri , iar altcineva se va întrista EȘEC sau VICTORIE ????.

Primele estimări au fost zdrobitoare procentajul era de peste 40% , lumea aclama noul presupus câștigător …am analizat fețele celor prezenți erau radioase… exprimau o mare satisfație, bucuria era  deplină dar încă se ezita puțin, doi sau  trei erau triști sau  speriați  nu am reușit să deslușesc starea lor de spirit deși tare aș fi dorit să aflu ce gândeau… rezultatele estimative aproape de final au fost anunțate de cineva care a ieșit din sala de vot și au fost  zdrobitoare.. 70% la Dorolea., 70% la Dumbrava, 70% la Valea Poienii, 50% la Cușma și 80% pe Livezile… a câștigat Simioanca Traian .. . strigătul mulțimii   s-a auzit deodată ca un cutremur…toți aclamau fericiți numele noului primar…dodată s-a auzit puternic ca o torță imnul de campanie a lui Simoanca Traian, lumea s-a prins în horă era  bucurie de nedescris se citea pe fețele multora bucuria imensă a succesului dar,  parcă unii așteptau acest verdict de prea mult timp deoarece când a sosit știrea victoriei  ei nu mai aveau forța necesară să se bucure sau nu le venea să creadă….e tare dulce victoria mai ales pentru cei ce și-au dorit-o  cu mult timp înainte de a apărea …..

Din sala de vot  au ieșit viceprimarul și un consilier, deodată s-a auzit un zumzet surd … HOOOOOO… aclama mulțimea ….oare de ce ???? ura se întețea tot mai mult toți așteptau perdantul principal al acestor alegeri, omul care i-a umilit, amenințat și hulit atâția ani… omul care a focusat răzbunarea și dictatura pe proprii cetățeni… omul care a fost de neatins și orice a făcut a avut antidotul dorit și cum se spune în popor ,,a căzut tot în picioare,,…omul care nu credea în eșec , omul care a fost convins până în ultimul moment că va câștiga…acest om care avea liste imense cu cetățenii din comuna pe care o păstorea și pe care avea să se răzbune în 11 iunie 2012 după aflarea rezultatelor.

Unde e ???? întreba mulțimea …. atunci am mers și eu în fața primăriei deoarece acolo se presupunea că este cel căutat, am așteptat câteva ore,  din sediul primăriei ieșea câte un acolit al fostului primar cu capul plecat și își primea hoooo ! urile mulțimii…oare de ce???

Deodată …Â  am auzit o răbufnire de ură și strigăte puternice din mulțime, când m-am uitat din sediul primăriei a ieșit fostul primar … dacă nu îl apărau polițiști cred că avea o mare problemă,  m-am apropiat și eu să-i văd fața și am fost șocată…..nu cunoșteam acest om,  era transformat, avea el fața tumefiată așa cum vorbea cu puțin timp în urmă într-un articol despre  un anume patron ….Doamne oare să fie puterea și banii în stare să te transforme în așa hal????pe fața acestui om se vedea o decepție mare , o spaimă pe care nu o putea ascunde și nici nu cred că se mai gândea în acele momente la așa ceva … mormăia ceva de neînțeles, iar un alt aghiotant al său se rățoia ca un cocoș la mulțime….spectacolul dat a fost peste așteptările mele, am avut un gust amar, parcă la un moment dat am trăit pentru o fracțiune de secundă un sentiment de milă și compasiune pentru acest tiran care nu a cunoscut ce-i umilința, umilind doar el…dar am alungat imediat această stare și am urmărit în tăcere transformarea continuă a marelui perdant Neamț Olimpiu .

Aș fi dorit să-i spun ceva, dar nu era momentul și nici nu merita efortul, singur o să simtă pe propria lui piele ce înseamnă să fi din nou om de rând..ce înseamnă să dai socoteală cu adevărat pentru fărădelegile făcute, ce înseamnă faptul că nu ai lăsat ,,loc de bună ziua,, așa cum se spune în popor.

E tare dureros eșecul pentru cei ce puterea i-a transformat în hiene, șacali și dinozauri și pe lângă durere există precis sentimente de ură și dorințe de răzbunare deoarece acești oameni au pierdut puterea dar stările conflictuale nu i-au părăsit, aceste stări sunt greu de oprimat și de stăpânit .De ce acești oameni nu știu și nici nu au învățat să piardă ??? nici o funcție nu este pe vecie și îmi aduc aminte că acest lucru  l-am spus fostului primar cu mulți ani în urmă…scaunul de primar este al unuia sau al altuia atâta timp cât ești ales, dar el nu a ascultat a călcat înainte ani în șir pe suflete și sentimente omenești și asta nu se iartă cândva plătești mai abitir decât plata facturilor curente.

Am văzut mulți primari sau mari oameni politici care au pierdut alegerile și au avut demnitatea de a-și recunoaște înfrângerea și de a felicita câștigătorii, dar acest om nu a fost înstare să scoată decât sunete incoerente cred că mândria și surpriza eșecului i-au luat graiul, era mai normal să mimeze ( deși nimănui nu-i convine …) un minim de accept al situației și să sfârșescă mandatul cu demnitate .

S-a terminat epoca lui Neamț Olimpiu la Livezile, Zeus a căzut din Olimp, acum este cu picioarele pe pământ și dă socoteală orânduirilor pământești pentru actele și faptele sale bune sau rele asta rămâne de văzut…..

De ce așa mare să fie durerea, se presupune că a muncii nu este neonorabil și orice meserie este onorantă, deci nu trebuie să se simtă nimeni dacă pierde alegerile distrus… politica așa este ea se face pe voturi și la un moment dat este normală și democaratică o alternanță atât pe plan local, național  cât și mondial. Ba chiar mai mult decât atât, cei ce au pierdut trebuie să-și contabilizeze greșelile și să încerce să le repare ca peste 4 ani să fie câștigători, iar cei ce au câștigat să facă tot ce au promis spre binele cetățenilor ce cu onoare și așteptări i-au ales . Până la urmă politicienii sunt legați de populație, provin din rândurile ei și există pentru a  satisface doleanțele acestora.

Consider că noi oamenii suntem egali și avem dreptul la opinie indiferent de poziția noastră socială sau educațională, din păcate  :,, Prin definiție, omul nu este diferit, ci indiferența sa este cea care face diferența., spune ,Max Weber.

Mariana Avram

Leave a comment