Acoperișurile unor case și al școlii din Rebra, smulse în urma unei furtuni

Acoperișurile unor case, al școlii și al sălii de sport din localitatea Rebra, județul Bistrița-Năsăud, au fost smulse, marți seară, în urma unei furtuni, iar mai multe săli de clasă au fost inundate din cauza ploilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul comunei Rebra, Ștefan Danci, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că furtuna a început în jurul orei 21.00 și a durat cel mult 30 de minute.

“Vântul puternic a smul acoperișul din tablă al Școlii Generale Rebra, bucăți din aceasta fiind duse de vânt chiar și la 30-40 de metri distanță, prin curțile din grădinile oamenilor. Apoi a venit o ploaie torențială care a inundat trei săli de clasă de la etaj din cele zece câte avem. Apa s-a scurs pe pereți, a umflat parchetul și s-a infiltrat peste tot. Am fost obligați să oprim curentul electric ca să nu se întâmple vreun dezastru”, a spus Danci.

Ștefan Danci a spus că vântul a smuls și acoperișul sălii de sport dată în folosință în 2010 și că aceasta fiind inundată în urma ploii abundente.

“Sala de sport măcar e în garanție. Am trimis o adresă la Compania Națională de Investiții să vedem dacă ne poate ajuta cu ceva”, a afirmat primarul.

El a spus că și mai multe case au fost avariate de furtună, vântul luând acoperișurile.

“Știu că sunt mai multe gospodării avariate, dar nu știu exact câte. Ne-am concentrat foarte mult pe școală ca să o acoperim să nu avem pagube și mai mari. În plus, azi (miercuri – n.r.) cei aproape 400 de copii au venit la cursuri și a trebuit să-i concentrăm în sălile neafectate. Pe o parte i-am trimis în vechea școală. Lucrăm acum cu oamenii din sat să acoperim clădirea cu niște tablă fiindcă iar sunt niște nori negri care se adună. Ne ajung pagubele astea de aproape 100.000 de lei. Nu mai avem nevoie de altele în plus”, a a afirmat Danci.

Șeful Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Doina Pană, a spus că a fost informat despre situația de la Rebra.

“Nu sunt oprite cursurile. Primarul face tot ce îi stă în putință să remedieze defecțiunile. M-a asigurat că, până în 25 iunie, când începe evaluarea națională, totul va fi în regulă”, a declarat Doina Pană.

Comuna Rebra se află la poalele Munților Rodnei.

 

Leave a comment