FOTO: Constantin Florian, instalat oficial la Direcția de Tineret și Sport Bistrița-Năsăud

La această oră, la sediul Direcției Județene de Tineret și Sport Bistrița-Năsăud are loc instalarea în funcție a noului director al instituției. Este vorba despre Constantin Florian, care a mai deținut această funcție în urmă cu trei ani de zile, până când postul său a fost ocupat de Raoul Zanca.

Florian a fost nemulțumit de decizia de înlocuire a lui și astfel a acționat în instanță, unde, vreme de trei ani s-a tot judecat, până când, în final, instanța i-a dat câștig de cauză și astfel, și-a recăpătat funcția.

La reinstalarea lui Constantin Florian în funcție a luat parte subprefectul județului, Ovidiu Frenț, care a dat citire ordinului de numire.

Florian a declarat în cadrul unei scurte conferințe de presă că “îmi doresc să continui proiectele pe care eu le-am început pe vremea când eram director și care mi-au fost întrerupte o dată cu schimbrea mea ilegală. Voi continua și o parte dintre proiectele inițiate de fostul director Raoul Zanca. Unele dintre ele le voi păstra în forma lor, iar altele vor fi regândite. Vorbesc aici despre centrul de excelență”.

Florian mai spune că a învățat foarte multe lucruri din această experianță și își dorește ca Bistrița să fie din nou cel mai tare oraș din România în ceea ce privește centrele olimpice.

Leave a comment