Amenzi la ștrandurile din județ din cauza condițiilor igienico-sanitare

E vară, afară e cald, cui nu i-ar plăcea ca preț de câteva ore să se bucure de soarele de afară și să se răcorească în piscinele din oraș. Atenție însă la grupurile sanitare, dar și la condițiile igienice de la ștranduri, deoarece comisarii bistrițeni de la Protecția Consumatorilor au efectuate câteva controale, iar lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie.

Prin urmare au fost aplicate amenzi în valoare de 6.000 de lei și s-a dispus luarea măsurilor necesare pentru asigurarea condițiilor de igienă.

Comisarii bistrițeni au efectuate controale atât la ștrandul municipal, cât și la celelalte bazine de pe teritoriul județului. Au fost aplicate 5 amenzi, în valoare de 6.000 de lei. Motivul? Condiții igienico-sanitare neconforme.

Dina Suciu, comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, a declarat că “în urma controalelor am constat că în general condițiile de desfășurare a activităților sunt corespunzătoare, însă, condițiile igienico-sanitare, grupurile sanitare sunt neconforme. Nici Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud nu a eliberat avize tot din cauza condițiilor igienico-sanitare”.

Ștrandul municipal a fost deschis la mijlocul lunii iunie. Din toamnă municipalitatea promite începerea unor lucrări de modernizare a acestuia și a căror valoare ajunge la suma de 600.000 de lei.

Leave a comment