19/08/2017

Artişti israelieni de origine română îşi expun lucrările la Bistriţa

Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa şi Comunitatea Evreilor Bistriţa organizează astăzi, de la ora 18.00, la Galeria Lina a Centrului Multicultural Sinagoga o expoziţie intitulată ”Obiecte/Subiecte” a artiştilor Arie Berkowitz, Digi Dekel, Belu Simion Făinaru, Yehudit Matzkel, Philip Rantzer. Evenimentul va fi prezentat de Caius Roraru – sculptor şi  Gavril Țărmure.

În cadrul evenimentului plastic va fi lansată cartea “O familie sub trei terori” de Romulus Berceni, Editura Charmides 2012. Prezintă: Fredi Deac, Alexandru Uiuiu.

Expoziţia prezintă lucrările a cinci artişti israelieni de origine română care au venit în Israel la vârste diferite, dar care fiecare păstrează cu sine amintiri din ţara unde s-au născut, din cultura locurilor unde au copilărit. Fiecare aduce poveştile sale prin obiecte moştenite, găsite, cumpărate, primite, fotografiate sau reconstituite.

Felul în care fiecare obiect este prezentat sau compus cu alte obiecte sau imagini devine o poveste în sine, despre artist, despre familia sa, despre oamenii din jurul său, din trecut sau din prezent. Trecutul revine în prezent cu întrebări: unde şi cum trăim, ce se întâmplă în spaţiul unde trăim acum, cum se păstrează moştenirea noastră spirituală.

Artiştii participanţi la proiect comentează subiecte ca: istoria personală, originea românească, copilăria petrecută în ţara natală, legătura cu locurile natale dar şi cu ţara în care s-au integrat, raportarea lor la cultura şi modul de viaţă din ţara de origine şi din ţara în care trăiesc, amprenta religiei şi a tradiţiilor asupra lor.

Arie Berkowitz este un artist şi designer foarte cunoscut, care creează obiecte artistice din materiale, obiecte sau fragmente de obiecte găsite, sugestive pentru locuri sau întâmplări trecute, din care a rămas doar amintirea.

Belu Simion Făinaru compune obiecte şi instalaţii în care subiectele principale sunt întrebări despre religie şi despre emigranţii dezrădăcinaţi. Prin detalii sau obiecte banale, combinate în moduri surprinzătoare, artistul aduce în discuţie teme importante, mari despre trecut şi prezent.

Digi Dekel lucrează cu imagini ale obiectelor interpretate prin fotografiere şi re-fotografiere. Deşi totul este la vedere, ceva lipseşte. Artistul transmite privitorului starea de spirit în care şi-a petrecut copilăria, când regimul comunist controla tot, chiar şi detalii intime din viaţa fiecăruia.

Yehudit Matzkel fotografiază obiecte găsite sau cumpărate, obiecte din biografia personală sau care amintesc de biografia personală. Pentru că nu a cunoscut casa bunicilor, ea re-inventează cultura, tradiţiile, reconstituie trecutul, îl interpretează din perspectiva prezentului personal. Artista reconstituie biografia familiei şi moştenirea culturală.

Philip Rantzer încearcă să lege istoria sa din România de cultura şi modul de viaţă din Israel, să creeze o simbioză între acestea. Alt subiect important în lucrările lui Philip Rantzer este dialogul dintre el şi tatăl său, doi oameni cu vederi diferite şi legaţi, fiecare, de locurile unde au trăit mai mult, dialog prin care el încearcă să creeze o punte de înţelegere între cele două lumi.

Expoziţia este realizată cu spijinul Ambasadei Israelului la Bucureşti.