Categories
Bistrita Business Job

Absolvenții încep să se înregistreze la AJOFM BN pentru a beneficia de indemnizația de șomaj

În această perioadă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud se confruntă cu un val al solicitărilor venite din partea absolvenților diferitelor forme de învățământ, care sunt în căutarea unui loc de muncă. Ei apelează la AJOFM BN, se înregistrează ca fiind persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și pot beneficia și de șomaj.

Reprezentanții AJOFM BN spun că “în acest moment activitatea de înregistrare a absolvenților este la început datorita faptului că unitățile de învățământ  au început procesul de eliberare al diplomelor după data de 9 iulie. Astfel, acum avem înregistrați un număr de doar 43 absolvenți. Însă, în perioada următoare credem că numărul acestora va crește considerabil, mai ales că în anul 2011, din totalul de 1.496 de absolvenți înregistrați, 932 au fost înregistrați în lunile iulie și august”.

Menționăm că pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, absolvenții trebuie să se înregistreze în termen de 60 zile de la absolvire la AJOFM BN sau la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă , acreditați conform legislației în vigoare .

 

Leave a Reply