23/09/2017

Două zile de sărbătoare la Teaca! Desperado şi Nicolae Furdui Iancu, printre invitaţi!

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud prin Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Teaca organizează la finele acestei săptămâni Zilele culturale „Francisc Pãcurariu”. Acestea se vor desfăşura în localitatea
Teaca, între 21 – 22 iulie.

Conform programului stabilit de organizatori, sâmbătă, 21 iulie 2012, de la ora 14.30 va avea loc colocviul „Retrospective şi melancolii cu Francisc Păcurariu”. De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment va fi lansată şi o carte intitulată „Cultură şi tradiţie“ de Francisc Păcurariu apărută la Editura Eikon 2012.

Printre participanţi se vor număra şi Damian Iustian Muntean – primarul comunei Teaca, Florin-Vasile Şomlea - directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Cristian Vieru, Alexandru Bud, Cornel Cotuţiu, Icu Crăciun, Melania Cuc,
Vasile-George Dâncu, Andrei Moldovan, Gavril Moldovan, Olimpiu Nuşfelean, Tudor Păcuraru, Aurel Podaru,  Marcel Seserman şi Sever Ursa.

Moderatorul evenimentului va fi Ioan Pintea, iar Grupul „Pro Opera“ al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud va susţine şi un recital de muzică clasică.

Totodată, seara de 21 iulie se va încheia cu un concert de muzicã uşoarã susţinut de Desperado, Mădălina Danciu şi Rozalia Fucă-Tomescu.

Duminică, 22 iulie,  de la ora 16.00 este programat un spectacol muzical-coregrafic.

Nicolae Furdui Iancu se numără printre invitaţii Primăriei Teaca şi, cântăreţul va încânta publicul prezent la eveniment. Pe lângă Nicolae Furdui Iancu vor mai participa soliştii Cornelia Ardelean Archiudean, Ionela Moruţan, Ramona Fabian, Iulia Onigaş, Olimpia Deneş. Şi Orchestra ansamblului profesionist „Dor Românesc” a Centrului
Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud cu soliştii Domnica Dologa, Felix Gălan, Anuţa Motofelia, Ioachim Spân, Mirela Petruş, Nicolae Cioanca, Cristina Retegan, Veronica Bălan vor cânta pentru locuitorii din comuna Teaca.

Mai multe, formaţiile artistice ale comunei Teaca, Ansamblul folcloric “Bârgăul” Susenii Bârgăului, Ansamblul folcloric „Cununa grâului“ Ocniţa, Ansamblul folcloric „Colibiţa“ Bistriţa-Bârgăului, Ansamblul folcloric „Hora“ Ungheni, judeţul Mureş vor evolua pe scenă.

Sursa foto: www.mesagerul.ro