23/07/2017

Camelia Tabără, noul inspector şcolar general

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud are de astăzi un nou şef. Doina Pană, cea care a ocupat postul de inspector şcolar general vreme de o lună şi jumătate a decis să renunţe la acesta, motiv pentru care, Uniunea Social Liberală Bistriţa-Năsăud a găsit rapid un înlocuitor.

Este vorba despre nimeni alta decât Camelia Tabără, fostul director al Colegiului Naţional Andrei Mureşanu din municipiu. Aceasta a renunţat la postul din unitatea de învăţământ în favoarea celui de conducere a ISJ BN.

Camelia Tabără spune că îşi doreşte foarte mult să dea şi un concurs pentru acest post şi susţine că acesta va avea loc cel mai probabil în luna septembrie, după începerea noului an şcolar.

Astăzi, Camelia Tabără a fost instalată oficial în funcţie în prezenţa subprefectului Ovidiu Frenţ, care a dat citire ordinului de numire venit din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În ceea ce priveşte conducerea Colegiului NAţional Andrei Mureşanu, Camelia Tabără spune că la ora actuală există doi directori adjuncţi care au preluat atribuţiile directorului şi în curând se va stabili şi cine va conduce instituţia de învăţământ.

Camelia Tabără îşi doreşte foarte mult ca, indiferent de timpul pe care îl va petrece la conducerea ISJ BN, la final să plece exact aşa cum a venit, cu capul sus.

Comentarii

  1. Lacatusmatei spune:

    Mult succes !!!!

  2. Homeidomnica_bn spune:

    Va  dorim mult succes!