Pop: Putem guverna țara dacă toate legile pe care și le-a asumat Guvernul Boc intră în dezbatere

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat, vineri, la Bistrița, că USL poate guverna țara dacă toate legile pe care și le-a asumat Guvernul Boc intră, din septembrie, în dezbatere parlamentară, “pentru că toate acele 13-14 legi nu fac decât să întoarcă România cu 20 de ani”.

“Trebuie să guvernăm această țară și putem guverna cu un alt președinte. Putem guverna această țară dacă toate legile pe care și le-a asumat Guvernul Boc intră, din septembrie, în dezbatere parlamentară pentru că toate acele 13-14 legi nu fac decât să întoarcă România cu 20 de ani în urmă și aici mă refer, în special, la Legea educației, la Legea dialogului social, la Legea pensiilor, la Codul Muncii și la toate celelalte legi care au fost făcute în Palatul Cotroceni, preluate cu punct și virgulă de către domnul Boc și puse în aplicare. De luni, sunt convins că vom avea o altă față a României și învinșii sper să realizeze că nu se pot opune voinței poporului”, a declarat, într-o conferință de presă, Liviu Pop, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de ce crede că este necesară dezbaterea legilor în Parlament, Pop a răspuns: “Eu propun lucrul acesta pentru că a fost ridiculizat Parlamentul României prin asumări de răspundere de către Guvernul Boc și cred că în cele patru luni de mandat pe care le mai au parlamentarii ar trebui să dezbată și aceste legi pentru a discuta de un stat normal în care Parlamentul legiferează și Guvernul să execute”, a spus Pop.

El a afirmat că actualul Parlament are obligația să modifice Legea educației a lui Daniel Funeriu.

“Cel puțin Legea educației naționale, Parlamentul actual are obligația să o dezbată. Legea domnului Funeriu nu face decât să distrugă învățământul universitar, iar de învățământul preuniversitar să își bată joc în sensul în care, prin această lege, nu se face decât formarea unei forțe de muncă ieftine pentru UE. Așa arată Legea educației în momentul de față, inaplicabilă și cu scop precis de a îndobitoci elevii din România. Nu se poate aplica Legea educației naționale chiar dacă dăm 10 la sută din PIB. Trebuie modificată și dezbătută pentru că realitatea din România nu seamănă cu visele unor tehnicieni din Cotroceni via Victoria 2010”, a spus Pop.

Referitor la legile din zona dialogului social, Pop a spus că acestea nu pot fi modificate decât după consultarea FMI și a Băncii Mondiale.

“Săptămâna viitoare vom avea o discuție cu FMI, Banca Mondială. Nu se poate face nicio modificare pe zona legilor dialogului social fără un acord din partea finanțatorilor României. Vom avea aceste discuții săptămâna viitoare. Când vom avea undă verde, în septembrie vom veni și cu Legea dialogului social pe masă. Nu vor fi modificări de tipul că ducem dialogul social către stânga, către dreapta. Nu. Trebuie făcute legi aplicabile în România, nu legi de sertar. În momentul de față, Legea educației naționale, Legea dialogului social, și am dat doar două exemple, sunt legi care nu pot fi aplicate”, a spus Pop.

Sursa foto: www.ziarulfaclia.ro

Leave a comment