21/09/2017

AVERTIZARE METEO: Averse, vijelii şi grindină. Ce zone vor fi afectate. Cum va fi vremea marţi şi miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că de luni, ora 10.00 până marţi la ora 21.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană.

MARŢI

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile extracarpatice. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte şi pe arii restrânse în rest. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul Moldovei şi 35 de grade în sudul extrem. Temperaturile minime se vor situa între 14 şi 23 de grade. Indicele temperatură – umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80, pe arii restrânse, în regiunile sudice.

MIERCURI

În majoritatea regiunilor instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Excepţie vor face estul şi sud-estul ţării, unde vremea va deveni călduroasă, local caniculară după-amiaza, cerul va fi variabil, iar fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în nordul extrem şi în depresiuni şi 35 de grade în est, iar cele minime se vor situa între 11 grade în depresiuni şi 25 de grade în Delta Dunării.

Sursa: www.mediafax.ro