REFERENDUM 2012: Prezența la vot: 46,24%. 87,52% au votat DA, 11,15% au votat NU

Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunțat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunțate miercuri de BEC.

Președintele BEC, Gabriela Bogasiu, a anunțat că miercuri dimineață a fost semnat de către membrii Biroului procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea președintelui Traian Băsescu.

Ea a precizat că în curând acesta va fi înaintat Curții Constituționale, unde se va întocmi un proces-verbal de predare-primire.

Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, reprezentând 46,24%.

Din aceștia, 7.403.836 (87,52%) persoane au votat “Da”, 943.375 (11,15%) au votat “Nu”, iar 111.842 (1,32%) au fost voturi nule.

Curtea Constituțională este instituția care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a președintelui României, prin hotărâre.

Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puțin 50% plus unu din numărul alegătorilor.

 

 

Leave a comment