La nivel național, mii de persoane au chemat ambulanța din cauza caniculei

Peste 6.500 de persoane au chemat ambulanța în ultimele 24 de ore, la nivel național, iar 90 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conform raportărilor, nu au fost înregistrate decese cauzate de caniculă, potrivit sursei citate.

Numărul de ambulanțe mobilizate pentru intervențiile în județe a fost de 1.427, la nivel național fiind organizate peste 547 de puncte de prim-ajutor, precizează Ministerul Sănătății.

Ministerul recomandă populației, în această perioadă cu temperaturi extreme, să urmeze sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00.Medicii spun că, în perioadele de caniculă, este recomandat consumul zinic a minimum doi litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. De asemenea, se recomandă consumul zilnic de fructe și legume proaspete, precum pepene galben sau roșu, prune, castraveți și roșii, deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă.

Totodată, trebuie evitat consumul de alcool (inclusiv bere sau vin), care favorizează deshidratarea, dar și de băuturi cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

Medicii îi sfătuiesc pe cei care merg prin soare la orele amiezii să poarte pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Capitala și 22 de județe din sud și est se află, luni și marți,  sub cod portocaliu, celelalte județe fiind avertizate cu cod galben.

Avertizarea cod portocaliu de caniculă este valabilă pentru București și județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași și Botoșani.

În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent 38 – 40 de grade și izolat în Câmpia Română se vor înregistra 41- 42 de grade.

Leave a comment