Cursuri pentru supraponderali

Bistrițenii care au probleme cu greutatea au acum ocazia să scape de kilogramele în plus. Cu ajutorul unui program special creat pentru ei, specialiștii de la Casa EMA, speră să vină în ajutorul tuturor celor care doresc să slăbească.

Proiectul presupune realizarea unor cursuri speciale adresate persoanelor supraponderale. Astfel, cursurile se vor derula pe parcursul a trei luni, timp în care nutriționștii, psihologii, antrenorii de fitness și de înot, dar și experții în tratamente corporale vor face tot posibilul ca bistrițenii supraponderali să scape de kilogramele în plus.

Înscrierile la cursuruile școlii cu greutate se fac până în data de 10 septembrie. Persoanele care doresc să participe la cursuri, vor fi supuse în prealabil unei preselecții.

Doar cei care vor trece acest prag diferențial vor beneficia de cursurile de 3 luni.

Leave a comment