UPDATE: Accident rutier în Franța! Un autocar din Bistrița, plin cu turiști români, s-a răsturnat

Un autocar care transporta cetățeni români s-a răsturnat duminică dimineață pe o autostradă din sud-estul Franței, aproximativ 40 de persoane fiind rănite, conform site-ului cotidianului Var-Matin.

Potrivit ziarului Var Matin, accidentul a avut loc la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa – Aix, în apropierea localității Vidauban.

Autocarul care transporta turiști români s-a răsturnat cel mai probabil după explozia unei anvelope.

Acesta a pornit din România și urma să ajungă la Madrid, în Spania. Mai multe elicoptere , circa 30 de ambulanțe și aproximativ 100 de pompieri au ajuns la fața locului, unde a fost declanțat planul roșu de intervenție.

Traficul în acea zonă a fost complet blocat.

ACTUALIZARE

Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viața în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenții medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franța, a anunțat, duminică, premierul Victor Ponta.

El a precizat că pasagerii răniți sunt internați în 6 spitale din regiunea în care s-a produs accidentul.

“Este vorba despre un autocar care efectua o cursă de linie, o cursă obișnuită, cu cetățeni români care veneau din Spania și se îndreptau către România. Nu e vorba, cel puțin din datele pe care noi le avem, de ceea ce s-a comunicat inițial, de un grup de copii. Era vorba de părinți, unii dintre ei însoțiți de copii”, a spus Ponta.

El a afirmat că în afara anchetei demarate de autoritățile franceze, autoritățile române vor analiza împrejurările și condițiile tehnice care au dus la producerea accidentului.

“Ministrul de Interne m-a informat despre faptul că, de azi, au început verificările referitoare la respectarea condițiilor legale în care s-a efectuat acest transport de persoane, firmele care au fost implicate, evident respectarea condițiilor tehnice, și, în colaborare cu autoritățile din Franța, urmează să stabilim în cel mai scurt timp ce a stat la baza prodeucerii acestui accident, eventuale vinovății, și mai ales măsuri de luat imediat pentru a se evita pe cât posibil asemenea incidente în viitor”, a mai spus premierul.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul unui cetățean român în accidentul din Franța, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniți grav, 27 de răniți cu diverse forme de traumatisme care nu pun viața în pericol și opt persoane cu traumatisme ușoare.

“Conform datelor transmise de autoritățile franceze este vorba despre patru răniți grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viața în pericol, opt persoane cu traumatisme ușoare și un decedat. Autoritățile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de față toate victimele au fost evacuate și se află sub îngrijire medicală de specialitate”, precizează un comunicat al MAE remis agenției MEDIAFAX.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

La fața locului s-au deplasat și sunt prezenți atât consulul general al României la Marsilia, cât și consulul onorific al României la Nisa.

Atât Ambasada României la Paris, cât și Consulatul General al României la Marsilia mențin legătura permanent cu autoritățile franceze implicate.

Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franța, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, existent în MAE, și a pus la dispoziția familiilor cetățenilor români implicați în accident două linii telefonice dedicate – 0730.717.970 și 021.431.15.98.

Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, în dreptul localității Vidauban (lângă Marsilia), fiind implicat un autocar transportând 40 de cetățeni români, care se deplasa din direcția Madrid către România.

Din datele preliminare cauza probabilă a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul răsturnându-se și intrând pe contrasens, mai precizează comunicatul MAE.

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniștrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franța în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetățeni români.

Autocarul care transporta cetățeni români implicat în accidentul din Franța aparținea unei firme din Bistrița și fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcția Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

Un bebeluș a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franței, alte 30 de persoane fiind în stare gravă, dintre care trei în stare critică, a relatat ziarul local Var Matin, în ediția online.

“Suntem în contact cu autoritățile franceze, știm că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicați 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară, al ajutorului medical și logistic, autoritățile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al României la Marsilia.

El a adăugat că printre pasagerii autovehiculului se aflau și copii.

Sursa foto: www.varmatin.com

Leave a comment