Poliția va face verificări la sediul firmei Roșu Tour, proprietara autocarului

Polițiștii vor face verificări, luni, la sediul firmei Roșu Tour din Bistrița, proprietara autocarului implicat în accidentul din Franța, fiind vizat contractul în baza căruia mașina a fost închiriată agenției de turism din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că a stat de vorbă la telefon cu unul dintre administratorii firmei, Corneliu Roșu, care se află în drum spre casă din Germania.

“Mi-a spus că e pe drum și că luni dimineață ne va pune la dispoziție toate actele în baza cărora a fost închiriat autocarul agenției din Suceava. Vom verifica legalitatea actelor, în ce bază a fost închiriată mașina, cine e partea responsabilă. Trebuie să vedem contractul. Nu putem vorbi de o anchetă în acest moment. Facem verificări. Doar dacă suntem solicitați de Poliția franceză, pe baza datelor pe care le are de la locul accidentului, vom face o anchetă. Deocamdată, ne rezumăm la verificări”, a spus Ioan Ovidiu Mureșan.

El a declarat că, din conversația telefonică pe care a purtat-o cu Corneliu Roșu, acesta i-a spus că unul dintre șoferii autocarului era al firmei Roșu Tour, iar ceilalți doi ai agenției de turism din Suceava.

“Mi-a spus că a explodat un cauciuc de pe față și că aceasta a fost cauza accidentului. Mai multe nu știa nici el. Venea din Germania. Toate informațiile mi le-a furnizat prin telefon, din ce aflase și el”, a spus Mureșan.

Întrebat dacă firma Roșu Tour a avut vreodată probleme legate de starea tehnică a mașinilor, Mureșan a spus: “De starea tehnică, nu știu să fi avut. Probleme a mai avut din punct de vedere economic, dar nu mai mari ca alte firme”.

Contactat telefonic, șeful Registrului Auto Român Bistrița (RAR), Liviu Marica, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, de trei luni de când conduce instituția, nu a verificat mașinile companiei.

“Nu au venit pentru inspecția tehnică periodică pe la RAR de când sunt eu director, dar acest lucru nu spune nimic. Poate au făcut-o înainte, aceasta e valabilă șase luni. E la fel de posibil să o fi făcut în altă parte, la service-uri autorizate. Nicio firmă de transport internațional nu își permite să circule cu cauciucuri uzate. În străinătate, amenzile sunt foarte mari”, a spus Marica.

Silvia Șulea, proprietara altei agenții de turism din Bistrița care face transport internațional, a declarat corespondentului MEDIAFAX că imediat ce a auzit de accident a sunat un șofer al firmei Roșu Tour pe care îl cunoștea de teamă ca nu cumva acesta să fi fost la volan.

“Nu era el la volan. Se află acum în Slovacia, dar soția lui mi-a spus că exact înainte să plece la drum atât el, cât și ceilalți, firma a schimbat cauciucurile tuturor mașinilor. Erau noi. Eu cred că e posibil ca explozia să se fi produs și de la aceste călduri foarte mari”, a declarat Silvia Șulea.

Duminică, la sediul firmei Roșu Tour din Bistrița nu era nimeni.

De asemenea, administratorii firmei nu au putut fi contactați telefonic.

Autocarul care transporta cetățeni români implicat în accidentul din Franța aparținea unei firme din Bistrița și fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcția Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

Un bebeluș a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franței, alte 30 de persoane fiind în stare gravă, dintre care trei în stare critică, a relatat ziarul local Var Matin, în ediția online.

“Suntem în contact cu autoritățile franceze, știm că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicați 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară, al ajutorului medical și logistic, autoritățile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al României la Marsilia.

El a adăugat că printre pasagerii autovehiculului se aflau și copii.

Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul unui cetățean român în accidentul din Franța, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniți grav, 27 de răniți cu diverse forme de traumatisme care nu pun viața în pericol și opt persoane cu traumatisme ușoare.

“Conform datelor transmise de autoritățile franceze este vorba despre patru răniți grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viața în pericol, opt persoane cu traumatisme ușoare și un decedat. Autoritățile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de față toate victimele au fost evacuate și se află sub îngrijire medicală de specialitate”, precizează un comunicat al MAE remis agenției MEDIAFAX.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

La fața locului s-au deplasat și sunt prezenți atât consulul general al României la Marsilia, cât și consulul onorific al României la Nisa.

Atât Ambasada României la Paris, cât și Consulatul General al României la Marsilia mențin legătura permanent cu autoritățile franceze implicate.

Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franța, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, existent în MAE, și a pus la dispoziția familiilor cetățenilor români implicați în accident două linii telefonice dedicate – 0730.717.970 și 021.431.15.98.

Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, în dreptul localității Vidauban (lângă Marsilia), fiind implicat un autocar transportând 40 de cetățeni români, care se deplasa din direcția Madrid către România.

Din datele preliminare cauza probabilă a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul răsturnându-se și intrând pe contrasens, mai precizează comunicatul MAE.

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniștrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătății și secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franța în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetățeni români.

“Având în vedere gravul accident de circulație înregistrat în această dimineață în Franța, în care au fost implicați mai mulți cetățeni români, primul-ministru Victor Ponta a cerut autorităților centrale și locale să se mobilizeze de urgență și să se implice în rezolvarea acestei situații de criză, pentru a veni atât în sprijinul victimelor dar și în sprijinul familiilor acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis agenției MEDIAFAX.

Conform sursei citate, la ora 17.00 primul ministru Victor Ponta a convocat la Guvern “o celulă de criză” formată din ministrul de Interne, Mircea Dușa, ministrul de Externe, Titus Corlățean, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, și secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat.

Sursa foto: Var Matin

Leave a comment