20/09/2017

Şoferi, sâmbătă, traficul auto pe străzile Dornei, Gheorghe Şincai şi în Piaţa Centrală va fi închis

“Ziua fără autoturism”, care va fi marcată în acest an la Bistriţa pe data de 22 septembrie, a determinat Primăria Bistriţa să ia o serie de măsuri pentru a marca acest eveniment.

Mai multe acţiuni vor avea loc în municipiu, iar premiile nu vor lipsi pentru cei care se vor alătura Primăriei Bistriţa şi vor renunţa măcar pentru o zi la autoturisme.

Astfel, sâmbătă, bistriţenii sunt îndemnaţi să nu circule cu cu maşinile, ba mai mult să renunţe la acestea şi să apeleze la biciclete, iar cei care nu deţin un astfel de mijloc de transport să opteze chiar şi la mersul pe jos.

Mai mult, între orele 8:00-17:00 va fi interzis accesul auto pe străzile Dornei şi Gheorghe Şincai, dar şi în Piaţa Centrală, riveranii fiind rugaţi să parcheze în alte zone. Primăria Bistriţa mai informează că în data de 22 septembrie, comercianţii din zona în care se suspendă traficul rutier vor putea efectua aprovizionarea până la ora 7.30 şi după ora 17.00.

“Ziua fără autoturism” a fost marcată şi anul trecut la Bistriţa, când însuşi primarul Ovidiu Creţu a renunţat la maşină şi a venit la serviciu cu bicicleta.

FOTO: arhivă