VIDEO: Va pleca sau va rămâne directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Florin-Vasile Șomlea?!

Directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Florin-Vasile Șomlea,  riscă să rămână fără post! Motivul: a plecat în concediu fără să i se permită acest lucru. Declarația a fost făcută chiar de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a precizat că Florin-Vasile Șomlea a plecat în concediu de odihnă, fără ca cerea să îi fie aprobată.

Moldovan a mai adăugat faptul că așteaptă raportul cu privire la această situație, pentru ca mai apoi să ia o decizie în acest sens.

De cealaltă parte, Florin-Vasile Șomlea susține că o cerere de aprobare a concediului legal de odihnă a fost înaintată, însă refuzată.

Președintele CJ BN, Radu Moldovan, a precizat faptul că directorul CJC BN a avut o cerere de concediu adresată lui Alexandru Pugna care a respins-o pe motiv că se impune prezența directorului Centrului Județean de Cultură în instituție, pentru rezolvarea unor probleme legate de organigramă.

„A avut o cerere de concediu adresată vicepreședintelui Alexandru Pugna. Acesta l-a rugat să rămână pentru că în perioada următoare sunt organigramele la toate instituțiile … Șomlea a crezut că e mai important vacanța decât instituția pe care o conduce, din informațiile pe care le am nu a luat act de decizia de a rămâne în cadrul instituției și s-a dus în concendiu. Înțeleg că domnul Șomlea a considerat că e mai importantă vacanța decât instituția pe care o conduce… Cei legiuiți vor face raportul către președinte, și președintele va lua decizia în consecință” a declarat Moldovan.

Contactat telefonic Florin Șomlea a precizat că nu a plecat în concediu fără să-l înștiințeze pe președintele CJ BN, Radu Moldovan, ci  pur și simplu nu i s-a aprobat concediul.

„Nu am plecat fără să-l înștiințez. Am plecat în concediu de odihnă legal și nu mi-a aprobat concediu … Am la îndemână trei variante, o negociere cu CJ BN, dacă există disponibilitate și nu cred că există, a doua posibilitate e rezilierea contractului de către președintele CJ BN și o a treia variantă este demisia mea … ” a declarat Florin-Vasile Șomlea.

De precizat este faptul că în data de 7 septembrie 2012, Florin Vasile Șomlea a înaintat președintelui CJ BN o adresă prin care cerea aprobarea efectuării concediului de odihnă, pe anul 2012, pentru perioada 10 septembrie -22 septembrie 2012.

În adresă Florin Șomlea precizează faptul că solicitarea concediului a fost înaintată în data de 6 septembrie și respinsă  de către vicepreședintele  CJ BN, Alexandru Pugna sub motivarea că se impune prezența directorului în instituție pentru rezolvarea unor probleme.

Mai mult, în adresă se specifică și faptul că pe durata concediului de odihnă, prerogativele conducerii instituției vor fi exercitate de către directorul adjunct al Centrului Județean pentru Cultură. În aceeași adresă, Florin-Vasile Șomlea a specificat faptul că documentele cu privire la rezolvarea problemelor legate de organigramă, statutul de funcții și nu numai au fost înaintate CJ BN în data de 5 septembrie.

Mai mult, în data de 10 septembrie a anului curent, există o altă adresă cu număr de înregistrare, emisă de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, semnată de președintele instituției Emil Radu Moldovan, prin care Florin-Vasile Șomlea este informat că „ședința CJ BN pentru aprobarea organigramei si statutului de functii va avea loc în data de 26 septembrie și pana la acea dată va fi necesar să expuneți în fața consilierilor de specialitate și a plenului CJ BN, în calitate de manager proiecte privind aprobarea organigramei și  a statutului de funcții la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, urmând să efectuați concediul de odihnă într-o perioadă ulterioară“.

De asemenea, se mai menționează în adresa semnată de Radu Moldovan că: „vă solicităm să ne comunicați documentul privind palnificarea concediului de odihnă pe anului 2012 și documentele din care să rezulte dacă ați mai efectuat concediul de odihnă pe anul 2012 și de cine a fost aprobat”.

Leave a comment