Doi bărbați din Mureș sunt cercetați pentru că înșelau persoane vârstnice din Bistrița-Năsăud

În urma activităților desfășurate ieri, pe linia prevenirii infracționalității, pe raza comunei Budești, polițiștii au depistat doi bărbați, M. Anton de 35 ani și M. Petru de 33 ani, ambii din județul Mureș care se deplasau cu un autoturism oferind spre vânzare patru bucăți motofierăstrău mecanic pentru care nu dețineau acte de proveniență.

Cu ocazia extinderii verificărilor, împreună cu lucrători din cadrul Poliței Oraș Sărmaș și a posturilor de poliție Lechința și Galații Bistriței, au rezultat date că aceștia, în 7 septembrie, s-au deplasat la locuința unei femei de 81 ani din Tăgșoru, și cu pretextul că ginerele acesteia din Bistrița i-a transmis să plătească contravaloarea reparațiilor unui motofierăstrău de 500 lei, i-au cerut acești bani.

Partea vătămată le-a dat suma de bani, iar ulterior după discuțiua telefonică cu ginerele, și-a dat seama că a fost înșelată.

Prin aceeași modalitate ar fi fost înșelate în cursul lunii și alte cinci persoane cu vârste cuprinse între 73 ani și 83 ani din Å¢agu, Dipșa, Lechința și din Sărmașu jud. Mureș, care le-au dat sume cuprinse între 500-1900 lei.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune pentru documentarea întregii activități infracționale.

Leave a comment