Pandurii Târgu Jiu a învins Gloria Bistrița, scor 3-1, în Liga I

Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru Pandurii au marcat Răduț ’40, Matulevicius ’55 și Nistor ’83, iar pentru Gloria a înscris Predescu ’71.

0-1: Mihai Răduț a deschis scorul în minutul 40, după o fază confuză în careul Gloriei. Conform reluărilor, mingea a ieșit în aut de poartă, înainte de a fi trimisă în plasă.

0-2: Lituanianul Matulevicius a majorat scorul în minutul 55, după ce a marcat cu un șut din centrul careului.

1-2: Predescu a redus din diferență cu un șut de la circa 30 de metri.

1-3: Nistor a mărit din nou avantajul echipei sale, după un contraatac al gorjenilor.

Gloria Bistrița: Dolha – Peteleu, Tudose, Reano, Cafasso – Anton, Romario (Enescu ’66) – Braganca (Tîrcă ’57), Predescu, Ayza (Layo ’78) – Curtuiuș. Antrenor: Nicolae Manea

Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Pleașcă, Rusu, Mamele, Vlad – Nistor, Răduț – Al. Grigoraș (Karim ’79), Voiculeț (Cristea ’77), Maxim (Băcilă ’87) – Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraș

Cartonașe galbene: Ayza ’19 / Vlad ’15, ’81

Cartonaș roșu: Vlad ’81

Meciul a fost arbitrat de Marius Bocăneală, ajutat de asistenții Aurel Onița și Ovidiu Artene. Rezervă a fost Teodora Albon.

Observatorii partidei au fost Corneliu Fecioru și Mircea Dancu.

La începutul reprizei secunde, antrenorul Gloriei, Nicolae Manea a fost trimis în tribună pentru proteste. Antrenorul a aruncat targa infirmierilor în teren și nu a vrut să plece la vestiare. În cele din urmă, el a plecat în tribună de unde a urmărit meciul.

La meci au asistat 2.500 de spectatori.

Leave a comment