25/09/2017

Oltean despre ARD: Este o alternativă pentru USL!

Președintele organizației județene a Partidului Democrat-Liberal Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă despre Alianța România Dreaptă și obiectivele acesteia.

“Alianța începe să pătrundă în mintea oamenilor ca o alternativă certă, dreaptă și sigură la ceea ce este astăzi alianța dintre PSD și PNL. E o uniune în care forțele politice de dreapta s-au unit pentru a venit cu o alternativă la USL. Sigla este inima, care simbolul vieții și motorul părincipal al vieții” a precizat Oltean.

Obiectivul principal pe care și-l propune alianța de dreapta este dezvoltarea învățământului, a investițiilor, a sistemului medical. Ea se adresează tuturor categoriilor sociale, în vreme ce USL se adresează unui segment extrem de restrâns, a celor de stânga, care mai mult vor să fie ajutați” a mai adăugat Ioan Oltean.