Vezi cum arată formula completă a USL BN pentru parlamentare!

Uniunea Social Liberală Bistrița-Năsăud a organizat astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat oficial întreaga formulă cu care se va merge la alegerile parlamentare programate a se desfășura pe data de 9 decembrie.

Cei doi co-președinți ai USL BN, Radu Moldovan și Ioan Țintean, și-au prezentat fiecare candidații pentru alegerile parlamentare.

Radu Moldovan a declarat că “suntem astăzi în situația de a vă prezenta candidații pentru alegeri. Sunt oameni care deja și-au dovedit un nume în județul nostru, care sunt profesioniști în domeniile în care activează și pleacă din start cu o șansă“.

“Sunt optimist și cred că toate cele șase colegii vor fi câștigate de candidații noștri. Chiar dacă toți vor fi victorioși nu toți vor ajunge în Parlament și asta din cauza legii lui Augustin Zegrean” a mai completat Moldovan.

Ioan Țintean a precizat și el că “cred că nu sunt probleme în ce privește lansarea candidaților și ne vom strădui să se facă în timp util și lumea să afle despre oamenii noștri în care eu cred. De asemenea, cred că cel puțin trei colegii, unul de Senat și două de Camera Deputaților putem să le închidem, urmând să ne batem pentru celelalte”.

Lista finală a USL BN la parlamentare, care va fi prezentată și la București pe 17 octombrie arată astfel:

Dorin Dobra (PNL BN) – Senat 1

Ioan Deneș (PNL BN) – Senat 2

Doina Pană (PSD BN) – Colegiul I Camera Deputaților

Daniel Suciu (PSD BN) – Colegiul II Camera Deputaților

Alexandru Pugna (PSD BN) – Colegiul III Camera Deputaților

Stelian Dolha (PNL BN) – Colegiul IV Camera Deputaților.

Leave a comment