25/09/2017

BNS propune creşterea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea contribuţiilor sociale cu 4%

Blocul Naţional Sindical (BNS) propune majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei şi reducerea cu patru procente a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către angajator, precizând că în felul acesta România ar începe să aplice una dintre condiţiile asumate.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că propune majorarea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea CAS cu patru procente pentru angajator.

“Una dintre condiţiile asumate de România este tocmai raportul dintre salariul minim şi salariul mediu. Noi continuăm să cofinanţăm locuri de muncă foarte slab plătite”, a mai spus Costin.

El a adăugat că propunerea de majorare a salariului minim a fost dublată de propunerea privind reducerea CAS tocmai pentru ca angajatorii să resimtă cât mai puţin această creştere.

În plus, potrivit lui Costin, astfel de măsuri nu ar avea efecte negative nici asupra bugetului de stat.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” a propus şi a susţinut în timpul protestelor organizate la nivel naţional, în perioada 2 – 4 octombrie, majorarea salariului minim la 850 de lei începând cu 1 ianuarie 2013.

Preşedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că stabilirea salariului minim la 850 de lei presupune o creştere de aproximativ 20 la sută, care ar fi “acceptabilă în condiţiile actuale”.

În opinia sa, este necesară o majorare predictibilă şi sustenabilă.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declara, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, în data de 30 mai 2012, că salariul minim pe economie va fi majorat în mod categoric, considerând că este imposibil să rămână la nivelul de anul acesta.

Sursa foto: www.dcnews.ro