Nu a acordat prioritate în intersecție și a provocat un accident rutier

În acest final de săptămână, un bărbat de 43 ani din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 154, pe direcția Sărata – Monariu a provocat un accident rutier.

“În momentul în care a ajuns la intersecția cu DJ 172 G, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 51 ani, din Reghin, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat în șanțul din partea stângă a DJ 154, în sensul de mers Sărata ! Monariu” se arată într-un comunicat remis presei de către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma impactului șoferul din cel de-al doilea autoturism a fost rănit grav și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și le-au fost recoltate probe biologice. Cercetările continuă de Biroul Rutier.

 

Leave a comment