CJ BN vrea noi semne de intrare în județul Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud intenționează să organizeze un concurs de proiecte pentru semne de intrare în Bistrița-Năsăud, cele mai reușite urmând să fie premiate cu sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.

Într-un raport privind necesitatea acestui concurs se arată că județul Bistrița-Năsăud este străbătut de importante artere de circulație auto și de cale ferată. Încă dinainte de 1990 s-a considerat necesară găsirea unui obiect ! simbol ! semnal ce urmează a fi amplasat în zona drumului, pe principalele artere rutiere.

Drept urmare , în urma unei selecții, pe baza unui concurs intern în cadrul fostului ’’Stil Proiect’’ au fost alese și puse în operă actualele seme de intrare în județ, existente și astăzi pe drumurile naționale DN15 care leagă Bistrița de Târgu Mureș și DN17, care leagă Bistrița de Cluj și Suceava, cu variantele lor.

Trebuie menționat faptul că după 1990, semnalele existente, nu au mai fost întreținute, sau întreținute foarte puțin, fiind, am putea spune, chiar ignorate.

Aceasta a dus la degradarea lor și, în anumite cazuri, chiar la distrugerea unora dintre ele, sau a unor părți din acestea.

În urma analizării situației zonelor în care au fost amplasate semnalele de intrare în județ și a zonelor care ar putea constitui eventuale amplasamente noi pentru astfel de semnale, s-au constatat că organizarea unui astfel de concurs ar fi necesară deoarece, actualmente toate amplasamentele nu sunt îngrijite, nu sunt amenajate și nu arată bine. De asemenea, toate semnalele existente, care au rezistat până astăzi, prezintă degradări care necesită intervenții.

Proiectul de hotărâre privind organizarea concursului de proiecte va intra în dezbaterea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, vineri, când este programată o ședință ordinară.

Cei care aleg să participe la concurs, vor putea câștiga premii. Locul I va primi un premiu de 5.000 de lei, locul II  – 3.000 de lei, iar locul III – 2000 de lei. Totodată, se va acorda un premiu special din partea publicului care este de 2500 de lei.

Leave a comment