Trei persoane, arestate pentru exploatarea a 40 de muncitori, în Grecia

Trei persoane au fost arestate preventiv, de către Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru exploatarea a 40 de muncitori români în Grecia, informează, miercuri, Poliția Română.

Luni, 22 octombrie, polițiști ai Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud și Vâlcea, împreună cu procurori DIICOT-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au pus în aplicare, în municipiul Râmnicu Vâlcea, două mandate de aducere a două persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și de trafic de persoane, precizează sursa citată.  Concret, suspecții, V.I. și P.I., împreună cu B.I., cercetat în aceeași cauză, în intervalul 2006 – ianuarie 2010, au recrutat aproximativ 40 de persoane din județele Bistrița Năsăud și Mureș, cărora le-au promis locuri de muncă în Grecia.

Odată ajunse în străinătate, muncitorilor nu le-au fost respectate condițiile de muncă și cazare promise în România.  În 8 octombrie, B.I. a fost prins în municipiul Bistrița Năsăud, cercetările fiind continuate întrucât ceilalți doi suspecți se aflau în acel moment în Grecia.

În prezent, acesta este arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile.  Față de ceilalți doi suspecți, marți, procurorii DIICOT au luat măsura reținerii pentru 24 ore, după care, Tribunalul Bistrița-Năsăud au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.

Sursa foto: www.b1.ro

Leave a comment