20/09/2017

Un copil a murit, altul e rănit, căzând într-o râpă după ce au plecat din timpul orelor

Un copil de 12 ani din comuna bistriţeană Zagra a murit, iar altul de 13 ani este grav rănit după ce au căzut cu bicicleta într-o râpă, luni, în drum spre Mănăstirea Bichigiu, unde voiau să ajungă la slujbă, iar Inspectoratul Şcolar a declanşat o anchetă întrucat cei doi plecaseră de la cursuri.

Primarul comunei Zagra, Dumitru Buşcoiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.30, când cei doi băieţi din satul Suplai, unul elev în clasa a V-a, iar celălalt în clasa a VI-a, ar fi trebuit, în mod normal, să fie la cursuri.

“Nu s-au dus la şcoală. Au chiulit. Au urcat pe o bicicletă şi s-au dus pe un drum forestier spre Bichigiu, la mănăstire, unde astăzi (luni – n.r.) e zi de hram, sunt sărbătoriţi Sfinţii Martiri Năsăudeni. Cel de clasa a V-a conducea bicicleta, iar pe ea îl avea pe elevul de clasa a VI-a. La un moment dat, li s-a rupt lanţul de la bicicletă şi s-au dus cu tot cu ea într-o râpă. Cel mai mare are coastele rupte şi a suferit alte traumatisme, iar cel care conducea bicicleta a aterizat cu capul pe o piatră mare. I s-a rupt gâtul, e mort”, a declarat primarul.

Potrivit sursei citate, groapa în care au căzut cei doi copii nu are mai mult de 2,5 metri, dar este plină cu bolovani.

Un echipaj al Ambulanţei, chemat la locul accidentului, nu a putut face nimic să salveze viaţa copilului care s-a lovit cu capul de piatră, iar pe celălalt l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Acolo a mers şi inspectorul general adjunct Mihai Mureşan de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a început o anchetă la şcoala din Suplai.

“Este clar că cei doi elevi au plecat de la şcoală fără ca cineva să ştie unde merg. Nu i-a învoit nimeni, din câte spun cei de aici. Cert este că trebuie să vedem exact ce s-a întâmplat, cum de a fost posibil ca doi copii să păţească ce au păţit aceştia în timpul orelor de curs. Vom face o anchetă şi vom afla răspunsul aşa încât să ştim pe cine să sancţionăm”, a declarat Mihai Mureşan.

Sursa foto: www.inbanat.ro

Comentarii

  1. Fonduri2 spune:

      2013 este anul in care Fondurile  NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Aflii mai multe detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro