26/06/2017

FOTO/VIDEO: Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului “Pană de păun” – un real succes

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional „Pană de păun” care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Bistriţa s-a bucurat de un public numeros, per ansamblu, evenimentul fiind un real succes.

Organizatorii îşi propun ca prin organizarea acestui festival anual să se păstraze tradiţiile populare pe meleagurile noastre.

Juriul a aprobat ca în concurs să se prezinte 20 de concurenţi. Participanţii au prezentat în concurs două cântece, un cântec fără acompaniament orchestral (doină, baladă, cântec doinit) şi un cântec cu acompaniament muzical, asigurat de Orchestra Profesionistă “Dor Românesc” a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

În urma evoluţiei de pe scenă s-a decis şi la cine va ajunge trofeul „Pană de păun”. Astfel, Lavinia Chifor din Bihor a primit acest trofeu.

De asemenea, organizatorii spun că premiul I a fost adjudecat de Alexandra Băcilă din Alba, în vreme ce premiul II a ajuns la Alina Ceuca din judeţul nostru, o interpretă talentă. Şi premiul III a plecat tot în Alba, la Camelia Ilea.

Ioan Pintea, directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, instituţie care a susţinut acest festival, a înmânat diplome de excelenţă pentru Cornelia Ardelean Archiudean şi Petre Petruse.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat că “acest festival are menirea să promoveze tinerele talente din folclorul românesc. Bistriţa se implică în promovarea sufletului românesc materializat de-a lungul veacurilor în cântec, în costum, în acţiuni culturale care au dus faima noastră, a bistriţenilor şi a năsăudenilor, nu numai în ţară, ci şi peste hotare”.

Publicul spectator a avut posibilitatea să desemneze câştigătorul premiului de popularitate.

Manifestarea a fost prezentată de artistul Alexandru Pugna şi referentul CJC BN Cristina Bălan.