Fată de 14 ani, în stare gravă la spital după ce a fost diagnosticată greșit cu oreion

O fată de 14 ani din Bistrița-Năsăud este internată la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca în stare toxico-septică, după ce medicul de familie a diagnosticat-o greșit cu oreion, ea având o infecție dentară, care s-a extins și i-a afectat zona gâtului și a pieptului, și fiind operată.

Șeful Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, Teofil Lung, a declarat, vineri, că la această clinică este internată o fată de 14 ani din județul Bistrița-Năsăud, care a fost “adusă de urgență, într-o stare toxico-septică avansată, în urma unei supurații pornită de la un dinte, care a fost diagnosticată inițial ca oreion de medicul de familie”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“A fost trimisă acasă, să stea la căldură, iar starea ei s-a agravat și i s-a indicat antibiotic. A ajuns la noi și am deschis-o, toată zona gâtului și pieptului era necrozată, o tromboză foarte avansată, diagnosticul fiind fasciită necrozantă superficială a gâtului și toracelui superior. Aceste situații sunt foarte grave, care pot duce la exitus, la deces. Vreau să atrag atenția colegilor la diagnosticele puse, pentru că în acest caz este un diagnostic eronat, dar și la modul de prescriere a antibioticelor, pentru că antibioticul este activ în orice supurație doar în prima fază, maximum o zi, după care este nevoie, obligatoriu, de incizie și drenaj pentru evacuarea zonei”, a spus Lung.

Potrivit acestuia, în cazul supurațiilor produse de flora anaerobă, care se dezvoltă în lipsa oxigenului, și care sunt grave și produc necroze și tromboze venoase și ale țesuturilor, “deschiderea largă și oxigenarea este de mare ajutor, pentru că salvează cazurile”.

“Dacă nu se face acest lucru, toate cazurile se pierd. Fetița are acum șanse bune de recuperare, există însă o stare septică. Încercăm să facem tot ceea ce trebuie pentru ea, este controlată o dată la fiecare două ore, iar zonele necrotice i le excizăm și oxigenăm țesuturile. I se administrează și antibiotic, dar pe cale venoasă. Pieptul fetiței este desfăcut, iar gâtul este negru, dar a început să apară vascularizația, ceea ce înseamnă că necroza nu mai merge în profunzime. Pericolul era să intre în plămâni și de a prinde pericardul și rinichii și murea de insuficiență renală sau respiratorie sau din cauza unei diseminări embolice generale. Este o stare toxico-septică foarte gravă cauzată de un streptococ care se dezvoltă în lipsa aerului”, a precizat șeful Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca.

Teofil Lung a spus că fata, care mai are șase frați, va rămâne internată, medicul sperând ca starea ei de sănătate să se îmbunățească în următoarea perioadă.

Mama Andreei a povestit că fetița s-a plâns, săptămâna trecută, de o durere de măsea și i-a apărut o umflătură la maxilarul stâng, iar medicul de familie din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud, i-a pus diagnosticul oreion și i-a recomandat să stea acasă, la căldură.

“Nu putea mânca, a băut ceai doar cu paiul, iar marți i s-a spart umflătura. Am crezut că e un furuncul. Miercuri noaptea i-a fost rău, iar joi am fost la urgență la Bistrița și apoi ne-au trimis la spital la Cluj. Numai durerea mea să nu o aibă nimeni, ne-am speriat foarte tare, că putea să moară. Cu ajutorul lui Dumnezeu trec toate”, a spus Mihaela Grec, mama fetei.

Sursa foto: www.mtmary.edu

Leave a comment