25/09/2017

FOTO: La 22 de ani, EL e cel mai tânăr primar din țară! Vezi poze cu Paul Știr, fotbalistul!

Paul Știr e cel mai tânăr primar din țară. La 22 de ani împliniți, domnișorul primar e pasionat de fotbal și abia așteaptă să azvârle sacoul și să o pună de-o miuță.

Tovarășii îi sunt aproape și abia așteaptă să bată mingea cu primarul. De curând, domnișorul Paul a câștigat Cupa Văii Ilişua la fotbal, sub privirile lui Cristian Florian, și el cândva cel mai tânăr prefect din țară ( a fost numit reprezentant al Guvernului în teritoriu la doar 31 de ani).

Chiar dacă joacă fotbal ca-n tinerețe, drumurile încep a fi pietruite și domnișorul primar susține că are proiecte mari de dezvoltare a comunei Căianu Mic.

Paul Știr a ieșit primar al PP-DD, puternic susținut de comunitatea neo-protestantă din localitate. Cunoaște administrație și a furat meserie cât timp a stat sub aripa primarului de Spermezeu, Sorin Hognogi (căruia “prințul” Paul de Căianu Mic i-a fost consilier).

 

Cosmin Botezat