O lacrimă pentru Ion Moise

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acum câteva săptămâni aveam bucuria de a-l întâlni pe seniorul scrisului bistrițean, la prima întrunire din această toamnă a cenaclului „George Coșbuc”, unde mai bine de douăzeci de ani îndeplinea funcția de președinte.

Deși se știa lovit de moarte, maestrul nu dorea să vorbească de teribila sa taină, considerând că este o chestiune care-l privea numai pe dânsul. Până deunăzi, vorba lui atingea, uneori glumeață, orice alte subiecte asupra cărora i se oprea sufletul, rămas în continuare vioi și puternic și din ce în ce mai clar și senin, până ce într-o dimineață de odihnă, după lungi zile de chinuri, el se duse în pace, în somnul pe care și-l dorea demult.

Gândul mă duce cu ani în urmă când în una din gazetele literare ale vremii, scriitorul Ioan Moise semna un text de critică literară pe marginea volumului „Emil Cioran. Psihanaliza adolescenței” pe care îl publicasem împreună cu soția mea. Deși nu-l cunoșteam prea bine, i-am telefonat pentru a-i mulțumi. Mi-a cerut o carte cu autograf, iar eu l-am invitat la o cafea, pentru a discuta mai pe larg subiectul Cioran. A fost o întâlnire pe care mi-o amintesc cu plăcere, în urma căreia am constatat că revoluțiile care dau o altă înfățișare societății nu-i ziceau nimic acestui om, ajuns deja în a doua parte a vieții. Partidele, răzbunările și prefacerile nu-l mișcau. Semăna cu Tolstoi în această privință și, ca și el aștepta totul numai de la prefacerea lăuntrică a fiecărui om din societatea noastră năpădită de tot felul de himere, împiedecate de deprinderea tuturor concesiilor și compromisurilor, stăpânite de vechi stafii rău făcătoare ca cele pe care le va evoca în volumul „Acasă la Dracula”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am început să-l cunosc mai bine când m-a rugat să-i îngrijesc un prieten bolnav, pe scriitorul Zaharia Sângeorzan, originar din Feldru. Bătrân și bolnav, acesta rămăsese singur într-o garsonieră la Iași, iar maestru Ion Moise îl chemase la Bistrița. A stat multă vreme internat într-o rezervă la spital, unde a și murit. Odată l-am surprins spunând: „Ce greu e să poți trăi, pentru gândul tău, numai pentru el! Să închizi ușile casei și ușile sufletului”…

– Ioane!…îi răspunse maestrul Sângeorzan.Pentru a ieși din viață nu e decât o singură poartă, a morții. Și ce e mai cuminte e să aștepți să ți-o deschidă puterea de la care ții viața. Iar până atunci fii al celorlalți, cât poți mai mult și cu cât mai multă bucurie. Va fi o vreme, și poate e aproape, când vei trăi numai printr-înșii. Oricâtă lumină ar fi în Raiul tuturor speranțelor…

Cu timpul am început să realizez că Ion Moise era o inteligență clară, un vorbitor plin de vervă, un cugetător cu interes pentru marile probleme, un scriitor elegant. Moartea lui neașteptată e unul din acele evenimente care arată în ce stă valoarea vieții umane, al cărui viitor se află în puterea naturii inconștiente, în singurele fapte pe care nimic nu le poate nimicii, în ele sau în urmările lor.

Bistrița, 28 nov. 2012

Prof. dr. Mircea Gelu Buta

Join the Conversation

3 Comments

  1. iubeascã-l pãmîntul. . . cei ca el nu se întorc în noroi, ci la starea primordialã, de pulbere de stele. .

  2. Dr. Mircea Gelu Buta a dovedit de-a lungul timpului că este un om foarte sensibil. De-ar fi mai multi ca el!…

Leave a comment