Alexandru Pugna, puterea și adevărul

Mai ține cineva minte vreun discurs rostit în ultima campanie electorală?

Greu de crezut, când adesea rămâneai cu impresia că până și candidații își uitau vorbele imediat după ce le rosteau. Nu e de mirare, din moment ce partidele le-au scris cu punct și virgulă ideile, iar candidații, disciplinați, și-au respectat mandatul. Nu aveau nici un motiv să procedeze altfel, deoarece un om sănătos la minte nu se pune de-a curmezișul cu partidul, atituidne potrivită pentru poeți, sau ziariști, dar evident nepotrivită pentru un politician. Iar discursul politic știm că este orice altceva, numai captivant nu. Desigur, teoretic politicienii ar trebui să fie oameni cu aptitudini deosebite pentru comunicare ! practic însă, e greu să comunici cum vei reprezenta năzuințele și necazurile electorilor din colegiul tău, într-un Parlament din care ei, alegătorii, vor vedea, dacă vor avea răbdare, câte un cadru la televizor. Iar în acel cadru, parlamentarii citesc ziarele pe net sau se uită la filme, scriu sms-uri și cei mai cuminți dorm. Cadrul durează câteva minute, dar oamenii îl văd de zeci de ori în reluare și cam la nivelul acesta rămâne imaginea lor despre parlament. Urmează partea a doua, dezbaterile, în care răul primește de fiecare dată o formă personalizată, se întrupează în acel bărbat sau în acea femeie care apare mereu în contratimp, care parcă și-a propus să ne sfideze și pe care începem să o urâm după un timp chiar și fără să vrem. În mod tradițional, puterea la noi se strică mai repede decât maioneza de sărbători, speranțele se îndreaptă întotdeauna spre opoziția care nu se opune decât statului în afara cercului puterii și în general noi votăm, cei care mai votăm, ca să dăm jos pe cineva. Apoi plecăm satisfăcuți acasă și ne pregătim sufletele pentru alte supărări care se țin scai de noi.

Dar niciodată nu e bine să generalizezi.

A existat în această campanie, calificată de cei mai mulți ca plictisitoare, o voce aparte: cea a teologului – și nu a solistului Alexandru Pugna. L-am auzit vorbindu-le alegătorilor despre cele trei virtuți creștine: credința, iubirea și speranța. Puteți să ziceți ce vreți, dar era altceva decât „nevoia ca lucrurile să se îndrepte, pentru că răbdarea oamenilor a luat sfârșit”. Cine nu știe că la noi, lucrurile se îndreaptă odată la 4 ani, îndreptarea ține puțin, iar răbdarea oamenilor se termină mult mai repede și de fiecare dată la fel, adică prin veșnicul luat de la capăt?

L-am ascultat pe Alexandru Pugna cu uimirea omului dus la bâlci și nimerit, pe neașteptate, în biserică. Am înțeles atunci, de ce tocmai el și-a schimbat, probabil pe ultima sută de metri, discursul. În echipa dinainte câștigătoare  – o știau și rândunelele plecate în țările calde -  Pugna era singurul predestinat să piardă la masa verde. Chiar dacă a avut pe departe cea mai dificilă misiune, aceea de a-l înfrunta, în fieful acestuia, pe numărul unu al adversarilor, provocare pe care până și șeful său nu a acceptat-o niciodată, Pugna s-a ales doar cu o victorie morală. Aud voci care întreabă: și atunci a meritat? Răspunsul se găsește cu câteva rânduri mai sus: dacă nu-ți pierzi credința, iubirea și speranța, a meritat! Probabil că din această cauză, spre meritul sau spre ghinionul său, Alexandru Pugna a fost nominalizat în colegiul 3.

Sigur că acești termeni, rostiți în contextul politicii, sună ca nuca în perete sau ca un solo de saxofon într-o formație de trișcași. Poate că și din această cauză, politica e cum e, la noi și aiurea.

Se zice că la întemeierea statului turc modern, Kemal Atatürk le-a asigurat burse în occident tinerilor buni la învățătură, dar după ce aceștia din urmă s-au întors de la studii, i-a repartizat în alte domenii decât cele pentru care se pregătiseră. Întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să-l repartizeze pe fiecare la locul său,  Kemal Atatürk a răspuns: „Dacă îl punem pe fiecare la locul său, noi nu mai suntem la locul nostru”. Judecata lui  Kemal Atatürk, de o imoralitate desăvârșită, continuă să fie dată drept exemplu de realism politic, pentru cine vrea să priceapă.

Politicii e riscant să-i întorci spatele și nu poți scăpa de ea nici în gaură de șarpe, dar e bine să știi ce poți aștepta de la ea și mai ales, ce nu are rost să aștepți vreodată.

Zorin Diaconescu

Leave a comment