26/09/2017

A trecut campania, GATA cu Loganul! Senatorul Florian și-a scos BMW-ul din bârlog!

Cristian Florian a încheiat victorios anul electoral. După ce în vară a pierdut fotoliul de prefect al județului și mașina aproape i-a ars, acum a ieșit soarele pe strada lui. Cristian Florian a tras din greu și a câștigat la mustață (sau prin mustață) un loc de senator în Parlamentul României.
Victoria a fost sărbătorită cu discreție, dar mai ales cu multă voie-bună.
Primul gest după jurământul către Patrie: să vină BMW-ul! Șeptarul lui Prefe a suferit un retuș în urma incendiului de la Sala Polivalentă, dar acum arată ca nou.  Așadar: ADIO Logan, welcome BMW! Dar acum apare dilema lui Florian: să vândă BMW-ul, dacă urmează să ia mașină de serviciu de la Senat? Sau să ceară una identică, de serviciu, dacă tot s-a obișnuit cu luxul? :)

De remarcat cumințenia craiului cu păr alb care  a ascultat de mentorul său și a lăsat bolidul în bârlog, în perioada campaniei electorale. Cu mașinile a fost mai ușor, dar ai grijă Cristi, tată, că Oltean te însoară mandatul ăsta!.. Așa a zis!

Cosmin Botezat